Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția, într-o declarație de presă, asupra degringoladei din Ministerul Sănătății și din Guvern, în condițiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei. În toată această degringoladă PNL și USR nu se mai înțeleg, iar președintele Klaus Iohannis este dispărut. Retrăim vremurile când țara era condusă de CDR, ceea ce am spus încă de la sfârșitul anului trecut”, spune Marius Constantin Budăi, fost ministru PSD al Muncii.
Budăi critică atitudinea liderilor USR-PLUS care se comportă ca niște copii supărăcioși care atunci când nu le convine ceva își iau jucăriile și pleacă.
„Spitalele sunt pline, nu mai avem locuri la ATI, dar marii bărbați de stat au catadicsit să își dea cu trotinetele în cap fix acum, în timp ce traversăm valul trei al pandemiei Covid. Ministerul Sănătății nu este, acum, condus, interimarul Cîțu neavând timp de toate. Mai mult, nu avem un Guvern funcțional, acesta nu s-a putut întruni ieri pentru a dezbate problemele stringente ale țării, fiindcă miniștrii USR-Plus au refuzat să participe. Nu mai găsești loc la analize decontate până în iunie, iar dacă nu ai bani să le plătești nu ai decât să te rogi la Dumnezeu să nu pățești nimic timp de două luni de zile. Se moare în spitalele din România, iar puștanii de stat, după cum ei înșiși s-au autointitulat, se amenință reciproc că își iau jucăriile și pleacă”, precizează vicepreședintele Budăi.
Situația este gravă și din punct de vedere economic, însă nici măcar acest lucru nu îi face pe cei din Coaliția PNL-USR+UDMR să se comporte matur, susține fostul ministru PSD al Muncii.
“Șomajul crește de pe o zi pe alta, sunt angajați trimiși în șomaj tehnic sau care sunt plătiți cu jumătate de normă, veniturile la stat au înghețat, iar Ministerul Muncii amenință cu un Memorandum de reducere a sporurilor. Prețurile au crescut și continuă, de la alimemente la energie, leul se depreciază zilnic în fața euro. Datoria externă a crescut uluitor, deficitul comercial al României a explodat cu aproape 300%. În toată această degringoladă PNL și USR nu se mai înțeleg, iar președintele Klaus Iohannis este dispărut. Retrăim vremurile când țara era condusă de CDR, ceea ce am spus încă de la sfârșitul anului trecut”, explică Marius Constantin Budăi.
PSD reiterează faptul că liderii PNL și USR nu dovedesc a avea maturitatea politică necesară pentru a conduce o țară, cu atât mai puțin pe timp de pandemie și criză economică.