FILMUL NEGOCIERII JADERIAN – ADRIAN IONEL
Redăm integral situația de fapt reținută de Tribunalul București în dosarul condamnării iranianului Alireza Yousefi Jouybari:
Cu privire la oferirea de inculpatul Y______ J_______ A______, în calitate de asociat și administrator al ______________________ SRL, în data de 03.03.2020, direct, prin intermediul unui contract fictiv de intermediere, lui ANDRE JADERIAN un procent de 18% (echivalentul a 5.810.175 lei), în schimbul exercitării influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are asupra conducerii CN UNIFARM SA, pentru a-i determina pe aceștia să încheie cu societatea lui un contract de furnizare echipamente de protecție, sumă din care ANDRE JADERIAN a primit, în cursul lunii martie, 30.000 euro de la MEMET TURAN, din probele administrate a rezultat următoarea situație de fapt:
În cursul zil ei de 02.03.2020 , între inculpatul JADERIAN ANDRE și MEMET TURAN, au existat mai multe discuții referitoare la comercializarea echipamentelor de protecție împotriva Covid, printre posibilii clienți fiind evocată și CN UNIFARM SA.
În aceeași zi, JADERIAN AN DRE l-a contactat pe I____ E____ A_____ , directorul general al CN UNIFARM SA , ocazie cu care i-a transmis că avea de vânzare echipamente de protecție împotriva Covid, cei doi stabilind să se întâlnească în cursul zilei următoare.
În dimineața zilei de 03.0 3.2020, JADERIAN ANDRE s-a întâlnit cu I____ E____ A_____ la Starbucks Mall V____, ocazie cu care au discutat despre achiziționarea unui număr de 3 milioane de măști la un preț de 2 lei/bucată, pe parcursul zilei primind și draftul contractului de vânzare-cumpărare în care erau menționate în Anexă cantitatea de 3 milioane măști.
După primirea înscrisurilor de la reprezentanții companiei, inculpatul JADERIAN ANDRE le-a transmis mai departe lui MEMET TURAN , căruia i-a cerut să îi trimită datele de identificare ale ______________________ SRL și administratorului de drept al societății, în scopul retransmiterii către CN UNIFARM SA, datele fiind necesare pentru încheierea contractului. Ulterior, inculpatul ANDRE JADERIAN s-a întâlnit cu MEMET TURAN la o benzinărie din București, ocazie cu care inculpatul i-a remis lui MEMET TURAN și Y______ J_______ A______ contractul pentru a fi semnat de administratorul societății și au discutat despre folosul pe care trebuia să îl primească inculpatul ca urmare a exercitării influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcționarilor CN UNIFARM SA, cuantumul și modalitatea de remitere, aceștia stabilind forma unui contract de intermediere.
În seara aceleiași zile, ANDRE JADERIAN a fost sunat de I____ E____ A_____ , care i-a cerut să se întâlnească. Astfel, cei doi s-au întâlnit în București, la un restaurant cunoscut sub numele de Bârlogul Lupilor, împrejurare în care au discutat și despre achiziționarea unor combinezoane de protecție. La acea întâlnire, A_____ I____ a pretins câte 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 euro și 10.000 euro pentru măștile de protecție, bani pe care urma să îi primească după primirea mărfii și finalizarea contractului, în schimbul atribuirii contractului.
În dimineața zilei de 04.03.2020 , inculpatul JADERIAN ANDRE i-a cerut lui MEMET TURAN ca reprezentantul ______________________ SRL să semneze contractul cu CN UNIFARM SA, să treacă pe anexa și combinezoane de protecție și să emită factură pentru 1.000.000 de măști. Tot în aceeași zi inculpatul JADERIAN ANDRE i-a transmis lui MEMET TURAN că va încheia și contractul de intermediere, urmând să emită și o factură în acest sens, în scopul primirii primei tranșe de bani, din care a spus că va da mai departe, lăsând să se înțeleagă că beneficiari vor fi funcționarii CN UNIFARM SA.
În data de 04.03.2020 , ______________________ SRL a emis către CN UNIFARM SA factura nr. 0001 pentru măști chirurgicale, în valoare de 238.000 lei , cu TVA, și factura nr. 0002 pentru combinezoane protecție chimică, în valoare de 1.005.550 lei .
Tot în data de 04.03.2020 a fost semnat contractul de intermediere vânzare produse și servicii nr. 001, datat 03.03.2020, între THE JADERIANS SRL , în calitate de intermediar, reprezentată de administratorul C_____ E____ V______ și ______________________ SRL , reprezentat de Y______ J_______ A______ , având ca obiect identificarea de către intermediar a unor cumpărători pentru bunurile comercializate de beneficiar, respectiv 3.000.000 măști de protecție și 250.000 combinezoane de protecție, în schimbul achitării de beneficiar a unui comision în cuantum de 18% din valoarea totală a tranzacției, respectiv 27.125.000 lei, fără TVA (32.278.750 lei, cu TVA). În concluzie, comisionul de 18% din valoarea totală a contractului reprezintă 5.810.175 lei.
De asemenea, în contract se menționează că prețul produselor urma a fi achitat de clientul CN UNIFARM SA, iar „intermediarul va încasa comisionul de la beneficiar, după ce beneficiarul va încasa de la cumpărător plata integrală a fiecărei tranșe prevăzută în Anexa 1”.
În data de 05.03.2020, a fost semnat de funcționarii CN UNIFARM SA contractul de vânzare cumpărare nr. 4424, datat 03.03.2020, încheiat între BSG BUSINESS SELECT SRL , reprezentată de Y______ J_______ A______, în calitate de vânzător și COMPANIA NAȚIONALĂ UNIFARM SA , reprezentată de I____ E____ A_____, în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziționarea unui număr de 3.000.000 bucăți măști de protecție cu 3 straturi la un preț de 2 lei pe bucată, fără TVA, și 250.000 bucăți combinezoane de protecție TP63 cod 1967 cat. III la un preț de 84,5 lei pe bucată, fără TVA, valoarea totală a contractului fiind de 27.125.000, fără TVA , produsele urmând a fi livrate în 3 tranșe.
Prețul a fost stabilit în urma procesului-verbal d e negociere nr. 4291/03.03.2020, încheiat între reprezentanții celor două societăți contractante.
La data de 09.03.2020 , ______________________ a primit în contul deschis la Banca Transilvania suma de 1.243.550 lei de la CN UNIFARM SA , ca urmare a contract ului nr. 4424/03.03.2020.
În data de 10 martie 2020 , Y______ J_______ A______ și MEMET TURAN i-au contactat pe C______ S_____ și I______ R_____ C_________ pentru a le propune sa se asocieze în contractul încheiat cu CN UNIFARM SA întrucât ei nu dispuneau de capacitatea financiară să contracteze produsele din Turcia.
La data de 11.03.2020 , conform înțelegerii, S_____ C______ a devenit asociat în ______________________ SRL cu un procent de 60%, în schimbul creditării societății, mențiuni înregistrate la RECOM la data de 16.03.2020.
La data de 13.03.2020 a fost încheiat contractul nr. 1 între HG PROMOSYON TEKSTIL SANAYI DIS TICARET LIMITED SIRKETY HESAP , din TURCIA, și ______________________ SRL , pentru achiziționarea unui număr de 3.000.000 măști de protecție și 250.000 combinezoane de protecție.
La data de 16.03.2020 , CN UNIFARM SA a emis Notificarea 5668 prin care a reziliat contractul nr. 4424/03.03.2020 încheiat cu ______________________ SRL.
La data de 19.03.2020 , ______________________ a emis factura nr. 0003 către COMPANIA NAȚIONALĂ UNIFARM SA privind vânzarea unui nr. de 1.000.000 măști și 25.920 combinezoane, în valoare totală de 3.742.835 lei.
La data de 19.03.2020 , a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. 1 privind recepționarea produselor mai sus enunțate.
Situația de fapt expusă mai sus este confirmată de probele administrate în cauză, după cum urmează:
Din declarațiile inculpatului JADERIAN ANDRE , date pe parcursul urmăririi penale, a rezultat în mod cert faptul că între acesta și MEMET TURAN, în primă fază, și, ulterior, Y______ J_______ A______, au existat discuții care se circumscriu săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Astfel, inculpatul a declarat că în data de 02.03.2020 s-a întâlnit cu MEMET TURAN la restaurantul Bârlogul Lupilor situat în București. Scopul întâlnirii a fost achiziționarea unei cantități de ceapă și cartofi, dar, din discuțiile cu acesta, a reieșit faptul că avea posibilitatea să aducă în țară măști de protecție, pe care să le revândă ulterior.
Conform celor declarate de inculpat, acesta a susținut că îl cunoștea pe I____ A_____, directorul CN UNIFARM SA, despre respectiva societate crezând inițial că era un lanț de farmacii, ulterior aflând că era o companie a statului.
În seara aceleiași zile, JADERIAN ANDRE l-a contactat pe Whatsapp pe I____ E____ A_____ căruia i-a spus că, prin intermediul unui cetățean turc, avea posibilitatea să importe măști de protecție împotriva Covid 19.
În dimineața zilei de 03.03.2020, cei doi s-au întâlnit la Starbucks Mall V____. În cadrul discuției, JADERIAN ANDRE i-a spus lui I____ E____ A_____ că avea posibilitatea să furnizeze un număr de 12 milioane măști, directorul CN UNIFARM SA spunându-i că poate achiziționa în primă fază doar 3 milioane de măști, la un preț de 2 lei/bucată. Inculpatul JADERIAN ANDRE i-a comunicat acestuia că va fi recunoscător pentru încheierea contractului, fără a _____________________ despre ce ar fi însemnat „recunoștința”.
Totodată, cei doi au stabilit să facă demersurile necesare pentru încheierea contractului, fapt pentru care I____ E____ A_____ l-a pus în legătură cu R___ D___, șef serviciu comercial în cadrul companiei.
În aceeași seara, în data de 03.03.2020, ANDRE JADERIAN a fost sunat de A_____ I____, care i-a cerut insistent să se întâlnească, context în care cei doi s-au întâlnit la restaurantul cunoscut sub numele de Bârlogul Lupilor, împrejurare în care au discutat și despre achiziționarea unor combinezoane de protecție. La aceeași întâlnire, inculpatul JADERIAN ANDRE i-a spus că avea posibilitatea să ofere combinezoanele la prețul de 12,5 euro, dar I____ E____ A_____ i-a spus că era dispus să accepte un preț mai mare, respectiv 85 lei pentru o bucată.
În schimbul atribuirii contractului, A_____ I____ a pretins o sumă de 2,5 euro pentru fiecare combinezon, bani pe care urma să îi primească după recepționarea produselor și finalizarea contractului. De asemenea, acesta a pretins bani și pentru achiziția măștilor, dar JADERIAN ANDRE i-a spus că nu poate să dea pentru achiziționarea acestora decât maxim suma de 10.000 euro, întrucât profitul la măști era foarte mic, sume pe care I____ E____ A_____ le-a acceptat.
La acea dată, I____ E____ A_____ a stabilit să achiziționeze de la ANDRE JADERIAN un număr de 300.000 combinezoane. ANDRE JADERIAN a mai susținut că anexa pentru combinezoane a fost redactată ulterior, la un decalaj de o zi de la data menționată în contract, respectiv 3 martie, în anexă fiind specificată cantitatea de 250.000 bucăți combinezoane, întrucât atât putea livra.
Referitor la întâlnirea din data de 03.03.2020, ANDRE JADERIAN a precizat că la momentul în care s-au discutat aceste aspecte, nu a mai fost prezentă altă persoană.
Ulterior, inculpatul JADERIAN ANDRE i-a spus lui MEMET TURAN despre sumele pretinse de pretinse de I____ E____ A_____ pentru fiecare combinezon și măști, acesta fiind de acordă să plătească banii.
ANDRE JADERIAN a mai declarat că după primirea avansului de la CN UNIFARM SA i-a cerut lui MEMET TURAN suma de 30.000 euro, spunându-i că îi trebuie pentru a-și achita datoriile, că are de făcut alte plăți, trebuind să dea o parte mai departe, dar nu a precizat cui anume. Inculpatul a declarat că a primit suma de 30.000 euro de la MEMET TURAN, prin intermediul lui METIN YEGUL, dar nu a remis lui I____ E____ A_____ vreun ban.
Cu ocazia audierii, inculpatul MEMET TURAN a declarat că Y______ J_______ A______, administratorul societății ______________________ SRL, este partenerul său de afaceri, el neavând nicio calitate oficială în societate, probele administrate relevând că în realitate acesta coordona activitatea firmei.
În ceea ce privește pe JADERIAN ANDRE, acesta a declarat că îl cunoaște de 12-13 ani fiind prietenul său, iar la începutul lunii martie 2020 au discutat despre posibilitatea încheierii unui contract pentru importul de fasole. În continuare, a arătat că, în acele împrejurări, i-a spus că intenționează să _____________________ măști, subliniind că a discutat cu acesta posibilitatea de a încheia un fel de parteneriat, respectiv să îl ajute să vândă acele măști pe care voia să le importe. MEMET TURAN a declarat că, după 2-3 zile, l-a sunat și i-a spus că au posibilitatea să vândă măști către mai mulți parteneri, spunându-i că principala oportunitate ar fi să vândă măști la CN UNIFARM SA. MEMET TURAN a precizat că i-a spus că era o societate de stat, că are legături la acea societate și că a discutat cu reprezentanții companiei și deja are contractul pentru a-l semna. Totodată, acesta a susținut că pentru aceste demersuri trebuia să încheie un contract și de intermediere, urmând ca după încheierea afacerii să îi dea 30% din profitul rămas.
În continuare, MEMET TURAN a susținut că i-a cerut inculpatului să discute mai departe cu reprezentații CN UNIFARM SA să plătească un avans de 10%, contractul fiind semnat de Y______ J_______ A______ într-o benzinărie din București, cartierul Militari. MEMET TURAN a mai subliniat faptul că ambele contractele, atât cel cu UNIFARM-ul cât și cel de intermediere, s-au semnat în același timp, aceasta fiind condiția pusă de inculpat.
În continuare, MEMET TURAN a declarat că, după livrarea primei tranșe din marfă, a avut mai multe discuții cu JADERIAN ANDRE, acesta pretinzând să îi plătească suma de 18% din valoarea întregului contract pe care urma să îl deruleze cu CN UNIFARM SA, fiind nemulțumit de faptul că inculpatul trecuse un comision de 18% din valoarea întregului contract, precizând faptul că l-a asigurat că va primi ceea ce se înțeleseseră, respectiv o treime din profitul pe care îl obțineau.
MEMET TURAN a precizat că JADERIAN ANDRE i-a spus că discutase despre încheierea contractului cu reprezentanții UNIFARM, despre care afirmase că îi cunoaște, fără să precizeze vreun nume. MEMET TURAN a mai declarat că, după ce primiseră avansul și înainte de livrarea mărfii, JADERIAN ANDRE i-a cerut 30.000 euro spunându-i că are nevoie de bani întrucât are și el obligații. În continuare, MEMET TURAN a declarat că a încercat să îi explice că nu poate să îi dea banii deoarece nu se livrase marfa, nu câștigaseră nimic, dar, întrucât JADERIAN ANDRE îl stresa continuu, i-a spus că îi va da banii din fondurile personale. MEMET TURAN a susținut că a dat nepotului său, METIN YEGUL, suma respectivă, acesta ducându-i banii lui JADERIAN ANDRE.
MEMET TURAN a arătat faptul că de la începutul lunii martie, de când s-a încheiat contractul, a comunicat permanent cu inculpatul, trimițându-și mai multe mesaje și poze. Totodată, acesta a susținut că inculpatul a condiționat demersurile sale de încheierea unui contract de intermediere între ______________________ SRL și societatea acestuia. Totodată, a arătat că, din discuțiile purtate cu inculpatul JADERIAN ANDRE, a avut convingerea că acesta a avut un rol determinant în încheierea acelui contract, societatea nemaiavând încheiate contracte cu societăți cu capital de stat sau instituții publice, firma fiind practic inactivă din anul 2005.
De asemenea, MEMET TURAN a precizat că Y______ J_______ A______ nu a discutat vreodată cu reprezentanții CN UNIFARM SA pentru contractul privind materialele de protecție, singura legătură cu CN UNIFARM SA fiind asigurată de JADERIAN ANDRE.
Martorul METIN YEGUL a confirmat susținerile lui MEMET TURAN, precizând că i-a remis suma de 30.000 euro inculpatului JADERIAN ANDRE. De aceste aspecte a luat la cunoștință, în mod indirect, prin intermediul lui MEMET TURAN și martorul PITCOVICI P____ D_____ , care a declarat că MEMET TURAN i-a spus că i-a dat lui JADERIAN ANDRE suma de 30.000 euro pentru a fi remiși mai departe directorului Unifarm.
De asemenea, conținutul conversațiilor purt ate pe aplicația WhatsApp între inculpatul JADERIAN ANDRE și I____ E____ A_____ , pe de-o parte, și JADERIAN ANDRE și MEMET TURAN , pe de altă parte, purtate la începutul lunii martie 2020, relevă înțelegerea frauduloasă care a avut loc între inculpat și MEMET TURAN și Y______ J_______ A______, dar și modalitatea concretă și arbitrară, fără respectarea vreunei reguli referitoare la achizițiile publice, în care a fost încheiat contractul de achiziție a unor echipamente de protecție împotriva coronavirusului, probele administrate dovedind că această modalitate a fost posibilă exclusiv datorită cointeresării materiale a directorului Unifarm.
Din corespondența purtată pe Whatsapp între MEMET TURAN și JADERIAN ANDRE, se constată că, în data de 02.03.2020 , la ora 13 :55 , Memet Turan i-a transmis interlocutorului o imagine cu 3 măști de culoare albă, însoțite într-o altă imagine de un certificat. În continuare, din răspunsurile transmise de Jaderian Andre, la ora 19 04 , respectiv „Mehmet, frate / Vezi că aștept confirmarea pt. o aptă comandă de 500.000 buc / Momentan avem 150.000 buc la B____” reiese că între aceștia existaseră anterior discuții referitoare la comercializarea măștilor.
Cu privire la „procedura” de achiziție derulată de CN UNIFARM SA, aceasta a debutat în data de 02.03.2020 , fiind inițiată de ANDRE JADERIAN, care, la ora 19:52, i-a transmis lui I____ E____ A_____ următoarele mesaje: „Te îmbrățișez, bro”, „Știu că ai Unifarm-ul și te ocupi cu diverse pe pharma”.
Răspunsul lui A_____ I____ a fost prompt, confirmând interlocutorului convingerea sa: „Salutări”, „da”, „așa e”. Emoticoanele transmise și colocvialitatea schimbului de replici denotă faptul că cei doi se cunoșteau, existând o anumită relație de amiciție între ei.
În continuare, ANDRE JADERIAN abordează direct subiectul achiziționării de „măști” , astfel că îi spune: „Dacă dorești măști direct de la producător, stau la buna dispoziție”, „Sunt aici pentru tine oricând”.
La această „ofertă”, A_____ I____ a transmis: „foarte bun”, „ce prețuri avem și pe ce fel de măști?”, răspunsul lui Andre Jaderian fiind că „Depinde de cantitate”, „Dar putem merge la un preț foarte mic”. Cererea a venit imediat din partea lui A_____ I____: „ 1.000.000”, „pentru început”.
Așa cum se poate observa, în decurs de 2 minute de la primul mesaj, deja s-a parafat o înțelegere între cei doi.
În momentul în care Andre Jaderian a întrebat „Target price?”(n.n. prețul țintă) , A_____ I____ a fost interesat să cunoască dacă produsele au marcaj CE, răspunsul afirmativ al lui Andre Jaderian „da”, făcându-l pe acesta să spună că „nu merge așa”. Insistența lui Andre Jaderian de a afla prețul „merge, merge” l-a determinat pe A_____ I____ să afirme că „fără target price”, „nuuuuuu”. Andre Jaderian a insistat în aflarea prețului: „Ba da bro”, „Ne cunoaștem, nu fac afaceri cu tine”.
Răspunsul lui A_____ I____ a fost unul care arată dimensiunea percepției pe care acesta o are asupra rolului său în cadrul CN Unifarm SA, fiind cu atât mai incriminantă cu cât A_____ I____ îl conștientizează, dar alege să îl ignore: „nu bro, e marfa ta, tu faci prețul și ne auzim. Unifarm e 100% statul și eu trebuie să iau cel mai jos preț din ce există pe piață, respectând calitatea”.
În acest context, Andre Jaderian i-a spus că „Te sun”, „Mâine dimineață pe la ora 09:30 te sun să ne vedem la o cafea” și i-a transmis și un certificat al unui producător de măști din Turcia, alături de specificații privind ambalarea lor: „75 buc pe cutie”, „32 cutii pe bax”, „2400 buc pe bax”.
Oferta lui Andre Jaderian a fost acceptată de A_____ I____ care i-a confirmat „Așa facem”, „Mai bine ne vedem direct”, „La 9:20”, „Pe undeva”, „Să discutăm”, „Oriunde”, fapt cu care Andre Jaderian a fost de acord „Okay bro” , discuțiile continuând cu privire la identificarea unui loc unde să se întâlnească:
„A_____ I____: Ai vreun loc unde ți-e comod?
ANDRE JADERIAN: Păi o să fiu în zona alba iulia
Pe la high class
?
A_____ I____: E ok.
ANDRE JADERIAN: Merge o cafea zic
A_____ I____: Sunt în zonă și ru
Eu
Perfect”.