
Ministrul Transporturilor din Guvernul Ciucă, Sorin Grindeanu, a postat pe rețelele de socializare, vineri, 4 februarie, un mesaj chiar de amenințare la adresa firmelor de construcții care lucrează proiectele de infrastructură din România.
”Am anunțat că vreau să emit un Ordin de ministru potrivit căruia toate situațiile din contracte în care apar claimuri să se constituie în dosare care să fie trimise spre cercetare autorităților competente. Multe dintre aceste claimuri apar după ce foști angajați ai CNAIR sau de la Ministerul Transporturilor devin consultanți la firme private. Valoarea acestor claimuri a ajuns acum la 1 miliard de euro!”, scrie Sorin Grindeanu.
Deși nu o spune direct, ”autoritățile competente” la care face referire ministrul în mesaj sunt organele de cercetare penală.
Claimurile la care face referire ministrul Grindeanu sunt clauze contractuale reglementate în contractele FIDIC încheiate între firma care câștigă licitația pentru proiectul de infrastructură și autoritatea contractantă, în cazul nostru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR).
În concret, claimuri se referă la situațiile în care părțile contractului au divergențe/dispute pe soluțiile tehnice adoptate în diferite faze ale proiectelor de infrastructură în care una din părți solicită de obicei suplimentarea sumelor de bani care a urmare a unor deficiențe în documentația proiectelor de infrastructură. Aceste claimuri sunt soluționate de comisii de arbitraj dar pot ajunge și în fața instanțelor de judecată.
Deși Grindeanu vorbește de posibile suspiciuni de corupție în interiorul CNAIR, prin referirea la foști angajați ai statului care devin consultanți la firme private, ministrul Transporturilor nu a venit cu un exemplu concret în care să vorbească de o sesizare a organelor de cercetare penală.
Pe de altă parte, mesajul lui Sorin Grindeanu este interesant în condițiile în care nu doar firmele de infrastructură deschid claimuri ci chiar și societățile de stat, cum ar fi CNAIR sau CFR deschid claimuri împotriva constructorilor.
