Tribunalul București a respins miercuri, 28 iunie, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii Direcției Naționale Anticorupției cu George Alexandru Ivan, fost director al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) în dosarul corupției de la Aeroportul Otopeni
”În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.proc.pen., respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 12.05.2023 între Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU, în dosarul de urmărire penală nr. 186/P/2023 și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU, prin încheierea Tribunalului București din data de 17.05.2023, definitivă prin necontestare la data de 19.05.2023. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2023”, se arată în decizia Tribunalului București.
Dacă s-ar fi acceptat acordul, George Alexandru Ivan ar fi scăpat cu o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea executării ei. Surse judiciare au declarat pentru newsonline.ro că respingerea acordului are la bază cuantumul foarte mic al pedepsei agreeat de procurori cu Ivan raportat la nivelul corupției.
În ceea ce privește faptele, conform DNA Ivan a acționat ca și complice a singurului inculpat trimis în judecată, Cristian Bălan.
”În luna ianuarie 2022, respectiv în perioada octombrie-noiembrie 2022, inculpatul (Cristian Bălan n.r.), persoană fizică, ar fi pretins în două rânduri de la un om de afaceri (asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale în Aeroportul Otopeni, inculpat în prezenta cauză) și în alte două rânduri de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro). Inculpatul Ivan George-Alexandru, fost director general respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), ar fi acordat un ajutor inculpatului trimis în judecată la pretinderea uneia dintre sumele de 10.000.000 euro, respectiv ar fi acționat împreună cu acesta la pretinderea uneia dintre sumele de 1.200.000 euro, ambele de la directorul general al societății comerciale. În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an, respectiv cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și cele două societăți comerciale”, precizează procurorii anticorupție.
https://www.newsonline.ro/regele-duty-free-de-pe-aeroportul-otopeni-a-recunoscut-acuzatiile-si-a-fost-pus-in-libertate/