Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și-a publicat joi, 29 iunie, concluziile în dosarul în care Curtea de Apel Brașov a sesizat instanța europeană pentru a stabili cum trebuie interpretate dispozițiile legale referitoare la aplicabilitatea prescripției în raport de prevederile dreptului european.
Astfel, în ceea ce privește aplicabilitatea prescripției Avocatul General spune că ”Instanța națională nu este obligată să lase neaplicate această reglementare și această jurisprudență naționale în cazul în care acestea sunt justificate de aplicarea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, consacrat la articolul 49 alineatul (1) ultima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sau, în lipsa acesteia, de un standard național mai ridicat de protecție a acestui principiu, prevăzut de dreptul național”, deci prescripția trebuie aplicată.
Argumentele reținute de Avocatul General care au dus la această concluzie sunt unele spectaculoase și care spulberă toate lozincile vânturate în spațiul public de la noi.
În concret, Avocatul General reține următoarele aspecte:
– Desigur, interesele financiare ale Uniunii merită să fie protejate, însă acest lucru nu poate avea întâietate în fața apărării unui drept fundamental precum cel reprezentat de principiul retroactivității legii penale mai favorabile.
– Într o comunitate de drept precum Uniunea, drepturile fundamentale nu sunt mai puțin importante decât interesele financiare ale acesteia. Cu alte cuvinte, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu prețul unei încălcări a drepturilor fundamentale.
– În cazul în care aplicarea articolului 325 TFUE și a normelor care îl pun în practică este deficitară, iar în unul sau mai multe state apare un risc sistemic de impunitate, Uniunea dispune de alte mecanisme juridice pentru a reacționa, precum acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Nu considerăm compatibilă cu valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE reducerea nivelului de protecție a principiului lex mitior pentru a proteja mai bine interesele financiare ale Uniunii.
– În consecință, supremația dreptului Uniunii nu ar produce efecte în acest caz, iar instanța de trimitere nu ar trebui să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale pentru a asigura respectarea articolului 325 alineatul (1) TFUE și a Deciziei 2006/928. Dimpotrivă, ea trebuie să respecte această jurisprudență pentru a menține standardul mai ridicat de protecție a principiului lex mitior din dreptul român, care, prin însăși natura sa, profită autorilor infracțiunilor.
– Această soluție este de asemenea cea mai compatibilă cu principiul legalității incriminării și cu cerințele sale privind previzibilitatea și precizia legii penale aplicabile(96). Deciziile Curții Constituționale, completate cu cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au clarificat regimul de întrerupere a prescripției răspunderii penale prevăzut la articolul 155 alineatul (1) din Codul penal din 2009 după o perioadă în care au existat îndoieli în rândul instanțelor de drept comun. Lăsarea neaplicată a acestei jurisprudențe ar introduce noi incertitudini în ceea ce privește întreruperea prescripției răspunderii penale între anii 2018 și 2022
Pe cea de-a doua chestiune, concluziile Avocatului General sunt că Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE ”trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naționale care permite angajarea răspunderii disciplinare a unui judecător național pentru orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale sau ale instanței supreme naționale. Acestea nu se opun însă angajării unei astfel de răspunderi disciplinare în cazurile excepționale ale unor comportamente grave și total impardonabile din partea judecătorilor, care ar consta în încălcarea deliberată și cu rea credință sau dintr o neglijență deosebit de gravă și de grosieră a normelor de drept național și de drept al Uniunii a căror respectare trebuie să o asigure”
”Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 și cu articolul 4 alineatele (2) și (3) TUE, cu articolul 267 TFUE, precum și cu principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale care permite angajarea răspunderii disciplinare a unui judecător național pentru motivul că aceasta a aplicat dreptul Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curte, îndepărtându se de o jurisprudență a curții constituționale incompatibilă cu principiul supremației dreptului Uniunii.”, este de părere Avocatul General al CJUE.
Rămâne de văzut care va fi decizia exactă a Curții de Justiție a Uniunii Europene și care va fi interpretarea instanțelor din țara noastră în cea de-a doua chestiune.
