Fostul șef al ADP Sectorul 4, Marian Goleac condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită | News Online

Marian-Goleac

Tribunalul București a validat vineri, 14 mai, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de fostul șef ADP Sectorul 4, Marian Goleac cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Este al doilea dosar penal al lui Goleac după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru înșelăciune după ce s-a folosit de o diplomă falsă pentru a putea obține postul de șef al ADP Sector 4. Cât a activat la ADP, Goleac a fost cel mai important colaborator al Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță.

În urma acestei decizii, magistrații au dispus condamnarea lui Marian Goleac la doi ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și instigare la accesarea și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității. Conform deciziei Tribunalului, Goleac ”va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la S.C. SALSERV ECOSISTEM S.R.L., Com. Măgurele, jud. Ilfov sau la Școala nr. 2 din Com. Jilava, jud. Ilfov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.

Decizia integrală a Tribunalului București este următoarea:

În temeiul art. 485 al. 1 lit. a din C.pr.p. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție cu inculpatul GOLEAC MARIAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită (2 infracțiuni), prev. de art. 290 din C.p. și de instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informa?ii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 12 lit. b din legea nr. 78/2000, obiect al cauzei nr. 85/P/2019. (2). În temeiul disp. art. 290 din C.p. cu aplic. art. 35 din C.p. ?i art. 480 al. 4 din C.pr.p, art. 396 al. 1 ?i 2 din C.pr.p., condamnă pe inculpatul GOLEAC MARIAN, la pedeapsa principală de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, faptă din 07/06/2019 și 15/07/2019 (3). În baza art. 67 al. 2 din C.p., rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și k din C.p. aplică aceluiași inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani. (4). În baza art. 65 al. 1 din C.p. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b ?i k din C.p. aplică aceluiași inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa accesorie, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. (5). În temeiul disp. art. 290 din C.p. cu aplic. art. 480 al. 4 din C.pr.p, art. 396 al. 1 ?i 2 din C.pr.p., condamnă pe inculpatul GOLEAC MARIAN, cu datele de identificare de la al. 2 la pedeapsa principală de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, faptă din octombrie – noiembrie 2019, inclusiv din data de 13/11/2019 (6). În baza art. 67 al. 2 din C.p., rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b ?i k din C.p. aplică aceluia?i inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat ?i de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani. (7). În baza art. 65 al. 1 din C.p. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b ?i k din C.p. aplică aceluia?i inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa accesorie, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat ?i de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. (8). În temeiul disp. art. 47 din C.p. rap. la art. 12 lit. b din legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 480 al. 4 din C.pr.p, art. 396 al. 1 ?i 2 din C.pr.p., condamnă pe inculpatul GOLEAC MARIAN, cu datele de identificare de la al. 2, la pedeapsa principală de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informa?ii, faptă din mai – noiembrie 2019 (9). În baza art. 67 al. 2 din C.p., rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b ?i k din C.p. aplică aceluiași inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa complementară privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani. (10). În baza art. 65 al. 1 din C.p. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b ?i k din C.p. aplică aceluiași inculpat GOLEAC MARIAN pedeapsa accesorie, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat ?i de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. (11). În temeiul disp. art. 38 al. 1 din C.p. constată că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre sunt concurente. (12). În temeiul disp. art. 39 al. 1 lit. b din C.p., aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte (1 an ?i 4 luni + 8 luni), respectiv sporul de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare. (13). În temeiul disp. art. 45 al. 3 lit. a din C.p. i se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a (de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice), lit. b (de a ocupa o func?ie care implică exercițiul autorității de stat) ?i lit. k (de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) din C.p., pe o perioadă de 2 ani. (14). În baza art. 91 din C.p. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C.p. (15). În baza art. 93 al. 1 din C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. (16). În baza art. 93 al. 2 din C.p., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta obliga?ia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu institu?iile din comunitate. (17). În baza art. 93 al. 3 din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 60 de zile, la S.C. SALSERV ECOSISTEM S.R.L., Com. Măgurele, jud. Ilfov sau la Școala nr. 2 din Com. Jilava, jud. Ilfov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (18). În baza art. 404 al. 2 din C.pr.p. rap. la art. 91 al. 4 din C.p. corob. cu art. 96 din C.p., se va atrage aten?ia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. (19). În baza 404 al. 4 lit. d din C.pr.p. rap. la art. 112 lit. b din C.p., confiscă de la inculpat suma de 1 700 euro, sumă depusă la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 206857136/1 ?i a chitan?ei nr. 1915917065/1 din 25/02/2021, în original la filele 190 – 191 din vol. 2 dup. (20) În baza 404 al. 4 lit. c din C.pr.p. menține sechestrul asigurator instituit asupra sumei de 1 700 euro, prin Ordonan?a nr. 94/P/2020 emisă de PICCJ – DNA, filele 192 – 203, vol. 2 dup, în vederea garantării executării măsurii confiscării speciale. (21). În baza art. 274 al.1 din C.pr.p., obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1 500 lei. (22). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. (23). Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 14/05/2021.
Document: Hotarâre 595/2021 14.05.2021

Într-un alt dosar, Direcția Națională Anticorupție anunța în luna iunie 2020 că procurorii au dispus ”trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GOLEAC MARIAN, director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 S.A. (la data întocmirii rechizitoriului), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată”

”În perioada 2008 – mai 2020, inculpatul Goleac Marian ar fi deținut pe nedrept funcțiile de director general adjunct interimar și director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (ce are ca acționar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obținând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcțiile menționate mai sus). Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de administrație a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverință prin care se atesta că este absolvent al unei facultăți de electrotehnică și informatică, specializarea electromecanică (promoția 2002) și ulterior ar fi atașat o diplomă de inginer. Aceste documente ar fi fost obținute în condiții nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă). Conform statului de funcții al ADP 4 SA, inculpatul Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcții de execuție pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spații verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție. 

În octombrie 2020, într-un alt dosar, Direcția Națională Anticorupție anunța că l-a pus sub control judiciar pe polițistul MOISE MARIUS EDUARD, la data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. (până în martie 2020), în prezent comisar șef în cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată (două acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și favorizarea făptuitorului.

Conform surselor Newsonline.ro, Moise ar fi cerut chiar de la Goleac favoruri pentru un om de afaceri de care era apropiat, promițându-i în schimb lui Goleac că-l va ajuta cu informații din interiorul Direcției Naționale Anticorupție.

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project


Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *