Cristi Ciuperca
Deși apărarea magnatului Puiu Popoviciu nu ezită cu nicio ocazie să spună cât de abuziv este, sau a fost, fostul judecător de la Curtea de Apel București, Ioan Bogdan Tudoran, care a avut de soluționat dosarul Băneasa în care DNA l-a trimis în judecată chiar pe Popoviciu, derularea evenimentelor și chiar unele mutări făcute de judecător ajung să fie chiar în favoarea omului de afaceri condamnat la 7 ani de închisoare și aflat acum în Marea Britanie
Acest lucru rezultă chiar din motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea laturei civile a dosarului Băneasa, decizie prin care ÎCCJ a trimis în rejudecare la Curtea de Apel București acest dosar.
Pe latura penală, Tudoran este judecătorul care îl condamna, în 2016, pe Puiu Popoviciu (sursa foto Inquam & QMagazine) la 9 ani de închisoare pentru afacerea Băneasa. În 2017, Înalta Curte reducerea cu doi sentința Curții de Apel iar Popoviciu era condamnat definitiv la șapte ani de închisoare. Procurorii DNA au reținut, printre altele, în rechizitoriu că, în perioada 2000-2004, în urma unor înțelegeri frauduloase între Puiu Popoviciu şi Ioan Niculae Alecu, pe atunci rector al universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, un teren de 224 de hectare să fie cumpărat la un preţ de nimic de către o companie controlată de omul de afaceri.
În ceea ce privește latura civilă, inițial, prin sentinţa penală din data de 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București – Secţia penală, pronunțată teoretic de Tudoran dar practic nu e clar de către cine, a admis acţiunea civilă exercitată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că imobilul compus din teren în suprafaţă de 224,6 hectare şi construcţii, situat în şos. Bucureşti-Ploieşti este proprietatea publică a Statului român, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor și a obligat pe inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente să restituie Statului român terenul care face obiectul cauzei, contravaloarea construcţiilor demolate şi existente iniţial pe acesta, în sumă de 1.418.646,6 lei, precum şi dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor încheiate cu privire la imobilul compus din teren şi construcţii situat în şos. Bucureşti-Ploieşti și a dispus desfiinţarea totală sau parțială a înscrisurilor care au dus la prejudicierea Statului român, prin aportarea în natură a terenului în suprafaţă de 224,6 hectare la capitalul social al uneia din firmele controlate de Popoviciu.
Totodată, au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa din 23 august 2012 în cursul urmăririi penale în dosarul în cauză și s-a dispus extinderea acestora asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaților şi părților responsabile civilmente. Inculpații au fost obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 1.418.646,6 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate şi aflate pe terenul în litigiu, cu titlul de despăgubiri civile, şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Universitatea. dispunând, în acest sens, și înfiinţarea unei popriri asigurătorii asupra conturilor aparţinând acestora.
Decizia exactă pe latura civilă pronunțată de Curtea de Apel și ANULATĂ de Înalta Curte o puteți citi în link-ul de mai jos:
Vicii grave: Tudoran nu a semnat nimic
Împotriva deciziei Curții de Apel s-a declarat apel iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că apelurile sunt întemeiate, descoperiind vicii de procedură grave în decizia pronunțată, pe fond, pe latura civilă a dosarului Puiu Popoviciu – Băneasa.
”Astfel, sub un prim aspect s-a observat faptul că atât sentința apelată, cât și încheierea de dezbateri și încheierile de amânare ce i-au succedat nu sunt semnate nici de judecătorul fondului, nici de grefierul de ședință, fiind încălcate dispozițiile art. 370 alin. (5) C. proc. Pen. conform cărora „Încheierea se întocmește de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier”, precum și dispozițiile art. 406 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora: „Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier.” În alt doilea rând, Înalta Curte constată faptul că judecătorul fondului, a fost eliberat din funcție, ca urmare a demisiei, prin decretul Președintelui României nr. 704, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 764 din 20 septembrie 2019, dată la care motivarea hotărârii nu era redactată, împrejurare constatată prin hotărârea nr. 318/30.10.2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București.
”Or, atâta timp cât hotărârea judecătorească nu a fost redactată de judecătorul fondului până la încetarea calității de magistrat, în evaluarea temeiniciei criticilor formulate, orice altă statuare asupra persoanei care a motivat sau a predat documentul cuprinzând motivarea este lipsită de relevanță”, se arată în motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație prin care latura civilă a fost trimisă spre rejudecare, motivare care a fost publicată în Buletinul de Casație al Curții Supreme.
Practicând, dându-și demisia din magistratură înainte să motiveze hotărârea prin care a admis acțiunea civilă a Statului în dosarul Băneasa, și nesemnând niciun fel de încheiere de dezbateri sau de amânare a pronunțării, judecătorul Tudoran a lăsat cale liberă avocaților lui Popoviciu să găsească motive întemeiate pentru a contesta la Curtea Supremă.
”De altfel, tocmai în considerarea acestei împrejurări, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 406 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.” Lipsa semnăturilor de pe încheierile de dezbateri, de amânare succesivă a pronunțării, cât și de pe hotărârea judecătorească aflată la dosar nu poate fi complinită în contextul în care judecătorul fondului a fost eliberat din funcţie mai înainte de redactarea acestora, împrejurare care echivalează cu lipsa lor. Or, lipsa motivării constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi remediată în alt mod decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, garantat de art. 2 Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, mai arată Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea deciziei de a trimite în rejudecare latura civilă.
Curtea Supremă a invocat practica CEDO care a statuat că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească îndeplinește un rol complex, pe de o parte, constituie o măsură de protecție împotriva arbitrariului întrucât judecătorul conștientizează că trebuie să își justifice decizia pe baza unor motive obiective, iar, pe de altă parte, contribuie la obținerea încrederii publicului și a părților în decizia la care s-a ajuns și permite identificarea unei posibile părtiniri din partea judecătorului și remedierea acesteia, de exemplu, printr-o reexaminare în fața altui judecător sau altor judecători. Or, scopul menționat este eludat în ipoteza în care judecătorul care a condus procesul nu a redactat în scris raționamentul pe care și-a fundamentat convingerea și l-a determinat să pronunțe decizia, iar singura modalitate de a compensa imposibilitatea judecătorului de a prezenta motivele care să justifice hotărârea ar fi fost rejudecarea cauzelor, Curtea precizând expres asupra necesității ca instanța de control judiciar să fi dispus trimiterea cauzei spre a fi reexaminată de către prima instanță ca unic remediu procesual.
”În concluzie, dreptul apelanților la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că judecătorul cauzei nu a redactat o motivare scrisă a soluției, iar compensarea acestei deficiențe de instanța de apel ar echivala cu o statuare în primă şi ultimă instanţă, hotărârea instanţei de apel substituind integral prima instanţă în această privință, ceea ce conduce în concret la eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale părților. Astfel, deși apelul constituie, în dreptul procesual penal român, o cale de atac devolutivă, instanţa competentă având plenitudine de jurisdicţie, această caracteristică nu poate justifica complinirea omisiunii redactării soluției pronunțate, deoarece apelul reprezintă, în principal, o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control ce nu poate fi realizat în concret în situaţia dată. Concluzionând, deşi încălcarea art. 370 alin. (5) C. proc. pen. și art. 406 alin. (2) C. proc. pen. nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că soluţia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la un proces echitabil și la două grade de jurisdicţie în materie penală. Imposibilitatea de a stabili în concret care au fost considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în apel privează partea de calea de atac, instanţa de apel având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie „să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii”, concluzionează Înalta Curte de Casație și Justiție.
