
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri, 12 iunie, să desființeze hotărârea Curții de Apel București din dosarul laturii civile a cauzei penale în care a fost condamnat la închisoare omul de afaceri Puiu Popoviciu, anulând totodată formele de executare a măsurilor asigurătorii luate prin sentinţa penală atacată
Magistrații Curții Supreme au decis să trimită cauza în rejudecare la Curtea de Apel București:
”46/1/2020 – Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii Diaconescu Ştefan, Petrulian Gheorghe, Popoviciu Gabriel-Aurel, Luican Ion Mihai Florin, Alecu Ioan-Niculae, Toader Gabriel Răsvan, Bejenaru Andrei-Mihai, Minea Lizeta, de părţile civile Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, de părţile responsabile civilmente SC Băneasa Rezidential SRL, SC Băneasa Business and Technology Park SA, SC Băneasa Investments SA, precum şi de părţile interesate Ikea România SA, BRD Groupe Societe Generale SA, Carrefour România SA, Unicredit Bank SA, Alpha Bank România SA, NBG Bank Malta Limited, Societe Generale, Unicredit SPA Italia şi Domus-Mex SRL împotriva sentinţei penale nr.267/F din data de 28 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarul nr. 4445/2/2016. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la aceea?i instan?ă, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti. Desfiinţează formele de executare a măsurilor asigurătorii luate prin sentinţa penală atacată. Respinge, ca rămase fără obiect, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii luate prin aceea?i sentin?ă. Respinge, ca nefondate, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. 206/P/2006, pe care le men?ine. Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul Todiraş Ioan împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe apelantul inculpat Todiraş Ioan la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge, ca nefondate, cererile apelantelor părţi interesate BRD Groupe Societe Generale SA şi Societe Generale de obligare a părţilor adverse la plata cheltuielilor judiciare. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Minea Lizeta şi Todiraş Ioan, în cuantum de câte 868 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020”.
NewsOnline a anticipat oarecum trimiterea în rejudecare a cauzei iar mai multe detalii se pot citi în link-ul de mai jos:
https://www.newsonline.ro/dosar/mai-multe-banci-si-alte-companii-importante-cer-rejudecarea-laturii-civile-a-dosarului-lui-puiu-popoviciu.html