
În plină criză bugetară în care Guvernul Bolojan pretinde ca ia măsuri pentru a acoperi găurile de la bugetul de stat, newsonline.ro vă prezinta o situație în care instituțiile statului sunt total ineficiente și nu reușesc sau nu vor să recupereze la bugetul stat de stat accize curente de peste 300.000.000 de lei doar de la o singură o societate.
O situație cunoscută de ani întregi, o gaură identificată în mod clar chiar si de Curtea de Conturi în două rapoarte făcute publice de newsonline.ro. Cu toate acestea, complicitățile, neglijența, incompetența sau chiar protecția unor factori de decizie au condus la una din cele mai scandaloase țepe date statului în ultimii ani.
Este vorba de Retail Plus Services este controlată în acte de Stelian Găvruș, dar în realitate acesta este un interpus al tandemului Vasile Ciaușu (foto la finalul articolului) – Cătălin Bucura, cei doi afaceriști care controlează grupul Murfatlar.
Conform propriei descrieri, regăsită într-un dosar aflat pe rolul instanței, Retail Plus Services își desfășoară activitatea pe două paliere: cel al băuturilor spirtoase în cadrul căreia societatea produce la țerți din Bulgaria băuturi spirtoase îmbuteliate sub marca Unirea și Sankt Petersburg și cel al țigaretelor în cadrul căreia produce în Germania țigări vândute sub brandurile tradiționale Snagov și Carpați (foto sursa www.playtech.ro). Toate aceste branduri sunt deținute de fapt de o altă societate controlată în acte de Angelica Ciaușu, sora lui Vasile Ciaușu.
De altfel, din informațiile newsonline.ro gruparea care controlează Retail Plus gestionează mai multe rețele de amploare de importuri alcool și țigări din Bulgaria.
Retail Plus Services are doar un acord de exploatare pentru acele branduri, activitate comercială care a adus statului român o gaură de 305.385.868 lei doar din neplata accizelor la alcool și țigarete plus dobânzile și penalitățile pentru accizele neplătite.
La aceste datorii se mai adaugă din informațiile newsonline.ro obligații bugetare de circa 46.000.000 de lei care sunt eșalonate la plată.
Cătălin Bucura a fost interceptat de procurorii DNA într-un dosar în care instrumentau corupția din Autoritatea Vamală.
Paul Petrol, fostul șef al Vămii București, și Răzvan Stamatescu, șef birrou la Autoritatea Vamală au fost trimiși în judecată la începutul lunii iulie pentru luare de mită și favorizarea făptuitorului. Făptuitorul favorizat, de care DNA nu s-a atins deocamdată, este Cătălin Bucura, personaj pe care vameșii încercau să-l ajute să iasă cu bine dintr-un dosar penal de la IGPR în care era vizată și Retail Plus Services.
”În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfășurau într-un dosar penal, inculpații Petrof Paul și Stamatescu Răzvan-Cosmin i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Criminalității Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăți aflate sub controlul omului de afaceri. Informațiile respective erau de natură a-l ajuta pe acesta din urmă să își ia masurile necesare pentru ascunderea eventualelor acțiuni ilicite și pentru a evita tragerea la răspundere”, anunță Direcția Națională Anticorupție
Mai multe detalii puteți citi dând click pe imaginea de mai jos.
Cum se împiedică Statul când trebuie să acopere gaura de la Retail
Pe 08.01.2025 (dată fiind respingerea cererii de modificare a deciziei de înlesnire la plată formulată în data de 02.12.2024 și constatând in neachitarea obligațiilor bugetare constând în accizele pentru țigarete și alcool etilic la data emiterii deciziei de respingere) organul fiscal a emis, în cazul Retail Plus Services, decizia de constatare a pierderii valabilității înlesnirii la plată, respectiv decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor.
În mod legal, după aceasta decizia, Autoritatea Vamală trebuia să treacă la ridicarea autorizației de antrepozit fiscal, autorizație care permite Retail Plus Services să-și desfășoare in continuare activitatea pe segmentul de băuturi spirtoase și țigarete.
Șase zile mai târziu, la 14 ianuarie 2025, în plină criză bugetară, Fiscul emite o nouă decizie de menținere a înlesnirii la plată a obligațiilor principale, din cuprinsul acestei decizii fiind excluse sumele reprezentând accizele pentru alcool etilic și țigarete, în cuantum total de 287.515.038 lei, obligații principale compuse din suma de 60.207.480 lei accize la alcool etilic și suma de 227.307.558 lei accize la țigarete. Aceste sume din accize devin restante. ANAF elimină din decizia de menținere a înlesnirii pentru obligațiile principale și sumele reprezentând accesoriile aferente accizelor pentru alcool etilic și țigarete, în cuantum total de 17.870.830 lei, accesorii compuse din suma de 8.585.360 lei accesorii aferente accizelor la alcool etilic și suma de 9.285.470 lei accesorii aferente accizelor la țigarete. Și aceste sume devin restante.
Retail Plus Services contestă decizia Fiscului din 14 ianuarie 2025 și obține, într-un mod halucinant, pe 6 martie 2025, la Curtea de Apel București suspendarea deciziei. ANAF a contestat decizia iar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen pentru judecarea recursului în luna noiembrie. Decizia de la Curtea de Apel București este una problematică în condițiile în care judecătorul a analizat efectiv fondul cauzei într-o procedură de suspendare preluând strict argumentele Retail Plus Services.
Pe de altă parte, decizia hotărârea Curții de Apel București din 6 martie 2025 naște o nouă situație: dacă efectele deciziei din 14 ianuarie sunt suspendate atunci rămâne în vigoare decizia Fiscului din 8 ianuarie 2025 când s-a dat decizia de constatare a pierderii valabilității înlesnirii la plată. În aceste condiții ANAF ar fi trebuit să sesizeze Autoritatea Vamală că datoriile de peste 300 de milioane de lei au devenit restante iar Vama să procedeze la suspendarea și revocarea autorizației de antrepozit fiscal pentru Retail Plus Services.
Între timp însă, într-o altă procedură, Retail Plus Services solicită și obține pe 27.06.2025, la Tribunalul București, intrarea în procedură de concordat preventiv de frica demarării de către stat a executării silite pentru suma de 305.385.868 lei.
Concordatul preventiv în cazul Retail Plus nu este altceva decât o prelungire a agoniei pentru o societate aflată într-o evidentă stare de faliment având în vedere cifrele sale.

Asta pentru că dacă păpușarii Retail Plus Services se hotărăsc să scape de această gaură neagră pot retrage acordul de exploatare a brandurilor Unirea, Sankt Petersburg, Snagov și Carpați ceea ce va face ca activitatea firmei să se încheie iar statul nu mai poate recupera efectiv nimic.
Pe de altă parte există și o altă situație: starea de concordat preventiv a Retail Plus Services ajută societatea doar să nu fie executată silit dar datoriile din accize și dobânzi la accize rămân restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală. Situație care trebuie să ducă la suspendarea si revocarea autorizatiei de antrepozit fiscal pentru Retail Plus Services de către Autoritatea Vamală.
În aceste condiții și având în vedere istoricul societății rămâne întrebarea cine a oferit în acești patru ani protecție la cel mai înalt nivel grupării Ciaușu – Bucura?
Mai ales că, având în vedere problemele evidente ale Retail Plus Services, rețeaua folosește un nou vehicul, o altă societate comercială controlată de același Stelian Găvruș, și anume SC Fabrica de Țigarete. Și aceleași probleme sunt și la Fabrica de Țigarete în materie de neplata accizelor la bugetul de stat.

Istoricul problemelor generate la bugetul de stat de firmele tandemului Ciaușu – Bucura îl puteți citi dând click pe imaginea de mai jos




