Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere încearcă să încredințeze cu dedicație încă din 2019 lotul 1 al Autostrăzii A 0 Nord (Centrua Bucureștiului) către Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA Italia S.p.A. – Retter Projectmanagement.
Cel puțin acest lucru rezultă din deciziile pronunțate până în prezent de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și de instanțele de judecat care au anulat deciziile de încredințare a contractului către asocierea de firme amintită mai sus și au obligat CNAIR să reevalueze ofertele. CNSC a admis contestațiile grecilor de la Intrakat, și ei ofertanți pentru același lot de autostradă, iar ultima contestație admisă a fost pe 25 ianuarie. Această ultimă contestație este cea de 5-a pe care grecii de la Intrakat o câștigă împotriva CNAIR pentru lotul 1 al Autostrăzii A 0 Nord.
În motivarea deciziei pronunțată pe 25 ianuarie, CNSC critică în termeni duri CNAIR pentru modul cum au reevaluat ofertele, conform documentului deținut de newsonline.ro
Astfel, CNSC acuză funcționarii CNAIR că au dat dovadă de un formalism excesiv atunci când au evaluat și respins oferta grecilor de la Intrakat.
”Astfel, scopul stabilirii cerințelor de calificare nu este acela a-i elimina pe operatori pentru vicii/inadvertențe minore, ci pentru ca aceștia să dovedească, astfel cum stabilește art. 29 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, potenţialul tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câştigătoare. A respinge oferta doar pe motivul că operatorul nu a detaliat caracteristicile podurilor la care face referire în DUAE reprezintă un formalism excesiv”, se arată în decizia CNSC din 25 ianuarie, document deținut de newsonline.ro, prin care a admis contestația Intrakat împotriva hotărârii CNAIR de a încredința contractul asocierii de firme conduse de Pizzarotti.
Într-un limbaj mai simplu, formalismul excesiv descris de reprezentanții CNSC poate însemna și că funcționarii de la CNAIR au căutat ”nod în papură” grecilor de la Intrakat pentru a le respinge din nou oferta.
”Prin urmare, Consiliul reține că evaluarea realizată de autoritatea contractantă (CNAIR n.r.) nu a urmat considerentele reținute de instanța de judecată, fiind necesară reluarea evaluării. În evaluarea ce se va realiza, autoritatea contractantă trebuie să țină seama de practica CJUE invocată în cauză de instanța de judecată și de Consiliu, nefiind adecvată respingerea unui operator care pare a avea experiența necesară prin contractele indicate în DUAE, doar pentru motive formale. Introducerea DUAE nu a avut ca scop respingerea ofertanților pentru motive formale, ci doar simplificarea probatoriului la depunerea ofertei, acesta fiind o declarație pe propria răspundere că operatorul îndeplinește cerințele de calificare”, se mai arată în decizia CNSC de admitere a contestației Intrakat.
Ridicolul apărărilor formulate de CNAIR în a susține decizia sa de acordare a contractului către Pizzarotti este demonstrat și de un alt ”criteriu” invocat de CNAIR.
Astfel, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii au susținut că o semnătură de pe un document depus de Intrakat ar putea fi falsă.
”Consiliul mai reține că pe parcursul procesului, contestatoarea (Intrakat n.r.) a prezentat o reconfirmare a disponibilității din partea managerului de proiect … …, document a cărui autenticitate este contestată de autoritatea contractantă (CNAIR n.r.). Aceasta susține că, la o simpla comparare a semnăturii aplicate documentului „Declarație”, cu semnatura expertului aplicată CV-ului din cadrul ofertei depuse inițial, se pot constata anumite elemente grafologice care ridică o banuială rezonabilă cu privire la autenticitatea semnăturii, acest aspect fiind exemplificat de către autoritatea contractantă într-un tabel” se mai arată în decizia CNSC din 25 ianuarie a.c.
CNSC a înlăturat susținerile CNAIR arătând în mod corect că dacă ar fi avut elemente de fals reprezentanții Companiei de Infrastructură ar fi trebui să facă o plângere penală iar în cadrul dosarului penal să se dispună o expertiză grafologică pentru că un fals nu este atestat de angajații CNAIR care verifică buclele semnăturilor.
”Consiliul reține caracterul neavenit al acestei susțineri, în primul rând, că sesizarea falsului în înscrisuri nu se adresează Consiliului, ci organelor judiciare de anchetă, în al doilea rând, că semnătura fiind olografă, rareori este identică, ori elementele indicate ca fiind diferite (o buclă mai mare, distanța diferită între caractere, o codiță mai mare, o curbă mai aplatizată) sunt reareori identice, expertiza grafologică nerealizându-se prin compararea semnăturilor, ci a mostelor de scriere din diverse etape ale vieții (piese preconstituite) sau date în prezența organului de urmărire sau instanței (piese scrise la cerere). În al treilea rând, chiar dacă Consiliul ar interpreta acest document ca fiind o defăimare a înscrisului, respectiv autoritatea contractantă ar invoca procedura falsului în temeiul art. 301- 308 din Codul de procedură civilă, nu există o motivare în drept sub acest aspect și, oricum, din motivarea pe fond a soluției pe acest motiv de respingere se va observa influența limitată a acestuia asupra soluției pronunțate. În orice caz, apelul la o astfel de apărare este unul inedit, neaducându-i beneficii nici măcar autorității contractante, cel mult conducând la întârzierea soluționării cauzei. Din actele de la dosar, Consiliul reține că nu există niciun motiv a concluziona în sensul că demisia, pensionarea etc, ar conduce la lipsa de valabilitate a declarației de disponibilitate”, se mai arată în decizia CNSC din 25 ianuarie prin care s-a admis contestația Intrakat și s-a dispus reevaluarea ofertelor.
NewsOnline.ro a scris în noiembrie 2022 despre o altă decizie a CNSC care a dat dreptate grecilor de la Intrakat. Mai multe detalii puteți citi în articolul de mai jos