”Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Petrescu Alexandru ca neîntemeiata. Admite cererea. Obligă pârâții la plata către reclamanta a sumei de 216.596 lei cu titlu de pretenții reprezentând prejudiciul adus CNPR ca urmare a concedierii numitei Popa Daniela prin decizia nr. 306/2017 și la dobânda penalizatoare calculată de la data de 19.07.2018 pana la data achitării efective a debitului, fiecare în cotă egală de câte 1/3 . Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 7407,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecata aferente fondului cauzei , reprezentând taxa de timbru fond ,fiecare în cotă egală de câte 1/3 . Pronunțată azi, 04.07.2022 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta deciziei pronunțată de Tribunalul București.
Extras de pe portal.just.ro
În afara lui Alexandru Petrescu (PSD, foto), pârâți în acest dosar au mai fost alți doi foști directori ai Companiei Poșta Română, Andrei Stănescu și Mircea Tudosie, iar reclamanta, adică cea care a deschis procesul având ca obiect ”acțiune în răspundere contractuală”, împotriva acestora, a fost chiar Compania Națională Poșta Română. După ce a plecat de la conducerea Companiei Poșta Română, Alexandru Petrescu a fost de două ori ministru în guvernele conduse de Sorin Grindeanu și Viorica Dăncilă din timpul ”regimului Dragnea” din PSD, devenind ulterior un apropiat al actualului președinte PSD, Maricel Ciolacu.
NewsOnline.ro a obținut motivarea deciziei Tribunalului București în care judecătorul cauzei explică vinovăția celor trei directori și motivele care l-a determinat să-i oblige la plata despăgubirilor către Poșta Română.
Astfel, Tribunalul București arată că în cazul răspunderii civile contractuale, cum e situația de față, fapta ilicită constă în încălcarea unor obligații rezultate din contractul încheiat între părți. Prima condiție referitoare la existența unei neexecutări sau executări necorespunzătoare se desprinde din dispozițiile art. 1530 din Codul civil ce prevăd în mod expres următoarele: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau după caz culpabile a obligației.” Această dispoziție legală, arată magistratul cauzei, se referă atât la neexecutarea unei obligații cât și la executarea necorespunzătoare calitativ fiind astfel nesocotit modul de executare stabilit de părți. Or, atâta timp cât în contractul la a cărui încheiere ambele părți și-au dat consimțământul în mod expres prin semnare și ștampilare, este pe de o parte, prevăzută în mod expres obligația în sarcina unei părți iar pe de altă parte, această obligație nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător suntem în prezența primei condiții a angajării răspunderii civile delictuale.
Tribunalul București precizează că decizia de concediere a Danielei Popa a fost găsită ca nelegală de o instanță judecătorească prin decizia civila din 2018, a Curții de Apel București prin care s-a verificat obiectivitatea și seriozitatea măsurii de încetare a raportului de muncă, în vederea sancționării unei eventuale conduite abuzive, în raport de prevederile legale în materie.
Alexandru Petrescu este cel care a inițiat procedura de concediere nelegală
S-a reținut în hotărârea judecătorească mai sus menționată , ca angajatorul nu a respectata procedura de concediere colectivă, că nu s-a dovedit transmiterea către toate sindicatele existente la nivelul societății a notificărilor prevăzute de art. 69 şi 72 din Legea nr. 53/2003. S-a concluzionat că angajatorul nu şi-a respectat una dintre îndatoririle prevăzute în cadrul procedurii de concediere colectivă, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.
”În acest context, s-a reținut că, concedierea dmnei #### ####### contravine art. 68-69 şi 72 din Legea nr. 53/2003 , nesocotindu-se cerința esențială a cauzei reale și serioase. În ce privește calitatea procesuala pasivă a pârâtului ######## #########, tribunalul observă că într-adevăr decizia de concediere nr/ 306/25.01.2017 a doamnei #### ####### nu a fost semnată de pârâtul ######## ######### în calitate de Director general al CNPR, întrucât acesta își terminase mandatul la data de 04.01.2017, însă procedura de concediere a fost inițiată în perioada în care acesta ocupa funcția de director general al CNPR, respectiv in perioada 09.11.2016-25.01.2017, în data de 27.12.2016 i s-a comunicat numitei #### ####### notificarea de preaviz nr. ###########.12.2016. Se constată că faptele care au generat concedierea numitei #### ####### fără respectarea în totalitate a prevederilor legale , cu consecința reangajării acesteia în urma anulării deciziei de concediere s-au produs în perioada în care pârâtul ######## ######### avea calitatea de director general și avea obligația în baza contractului de mandat să concedieze personalul societății în condițiile legii. În acest context va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului ######## ######### ca neîntemeiată”, explică judecătorul de la Tribunalul București vinovăția lui Alexandru Petrescu în acest dosar și motivele pentru care fostul director PSD a fost pus la plata despăgubirilor.
”Fapta ilicita savarsita de paratii ######## ######### si ######## ###### consta in nerespectarea obligatiei de concediere mentionata in art. 4.2.3 din contractul de mandat in limita dispozitiilor legale aplicabile se fac vinovati de savarsirea faptei ilicite .Concedierea nelegala constatata de o instanta judecatoreasca echivaleaza cu incalcarea obligatiei asumata de catre acesti parati de a concedia personalul societatii cu respectarea prevederilor legale. In ce priveste paratul #######, Tribunalul observa ca paratul ####### ###### a exercitat functia de director general din 08.06.2018, nu a participat la luarea deciziei de concediere din 25.01.2017, fiind numit dupa pronuntarea deciziei civile nr. ####/05.07.2018 de CAB, iar la data de 17.07.2018 a dispus reincadrarea efectiva a numitei #### ####### si despagubirea acesteia aferenta perioadei 27.01.2017-19.07.2018. Acesta a incheiat cu numita #### #######, Acordul inregistrat cu nr. 104.1/8069/12.09.2018 prin care , #### ####### s-a obligat sa restituie salariile compensatorii primite de la data concedierii efective pana la data reintegrarii , odata cu încasarea despăgubirilor stabilite de Curtea de Apel Bucuresti, din dosar nefăcându-se dovada recuperării sumei astfel achitate de societate. Intrucât acest din urmă pârât nu a întreprins demersuri efective de a recupera prejudiciul cauzat societății ca urmare a concedierii nelegale, de la persoanele vinovate și acesta se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite ce constă în nerespectarea obligațiilor din contractul de mandat prevazute in art. 4.2.2,4.2.3, 4.2.19.”, mai arată Tribunalul București în cazul celorlalți doi directori, Andrei Stănescu și Mircea Tudosie, conform motivării publicată pe rejust.
Directorul numit manager al Companiei Naționale Poșta Română pe 8 iunie 2018 este Mircea Tudosie iar din motivarea deciziei Tribunalului București din 4 iulie rezultă că magistrații îi rețin în sarcina acestuia partea de vinovăție constând în aceea că nu l-a dat în judecat pe Alexandru Petrescu pentru a recupera de la acesta sumele plătite de Poșta Română drept despăgubire pentru procedura de concediere nelegală organizată de Petrescu.
o hotarare aberanta.