
Unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri milionari din România a ales un mod inedit de a-și petrece Revelionul 2023. Este vorba de Sebastian Dobrincu (25 de ani) care la trecerea către 2023 a fost pe scenă, la Tecuci, alături de iubita sa, Ioana Ignat.
Deși apropierea lui Dobrincu de muzică nu este o noutate, el având câteva încercări muzicale, prezența sa pe scenă a fost o surpriză întrucât numele său nu figura pe lista invitaților evenimentului de Revelion organizat de Primăria Tecuci. Astfel, în programul oficial, pe lângă câțiva tineri locali, au fost Laura Lavric, Ioana Ignat și Liviu Teodorescu.
Ioana Ignat a venit la Tecuci însoțită chiar de iubitul ei, Sebastian Dobrincu. Acesta din urmă a fost invitat pe scenă de Ioana și a cântat alături de ea ultima piesă din concertul de la Tecuci. Având în vedere că în scurt timp va pleca în Republica Dominicană unde se va filma emisiunea Survivor România, evenimentul de la Tecuci, de Revelion 2023, a fost forma aleasă de Sebi Dobrincu de a-și petrece ultimele momente alături de iubita sa înainte de emisiune.

Dobrincu a fost cel mai tânăr investitor la emisiunea Imperiul Leilor de la Pro TV unde a participat alături de câteva nume grele din mediul privat din România, cum ar fi Dan Șucu, fondatorul Mobexpert și actualul acționar de la Rapid București, Cristina Bîtlan, fondatoarea brandului ”Musette”, Doctorul Wargha Enayati, fondatorul rețelei medicale Regina Maria și Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului de restaurante City Grill.
Cât privește evenimentul de la Tecuci, programul de Revelion 2023 organizat de Primăria Tecuci a fost unul cu priză la public, zona centrală a micuțului oraș din județul Galați fiind plină atât de tineri veniți pentru Laura Lavric – care a reușit să încălzească bine de tot atmosfera, Ioana Ignat și pentru Liviu Teodorescu, cât și bunici veniți cu nepoțeii să vadă focul de artificii de la trecerea către 2023.

Ioana Ignat și Dobrincu au rămas și după concert iar la trecerea către 2023 au urcat pe scenă alături de Liviu Teodorescu și de prezentatoarea evenimentului, un tânăr MC din Focșani cu potențial, Laura, și au urmărit împreună cu tecucenii prezenți focul de artificii de câteva minute.



