Curtea de Apel Ploiești a fixat pe 19 octombrie primul termen pentru soluționarea cererii de revizuire formulată de omul de afaceri Gruia Stoica a deciziei prin care acesta avea să fie condamnat definitiv în 2016 la 2,6 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care procurorii DNA l-au acuzat de cumpărare de influență.
Liana Iacob, avocat la Budușan și Asociații, scrie într-o opinie profesională prezentată pe linkedin ce posibile fapte ar atrage competența Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi în cazul finanțării efectelor pandemiei COVID-19
După foarte mulți ani de procese Gruia Stoica și fratele său Vasile Didilă au scăpat de dosarul penal de la Iași după ce pe 29 septembrie 2023 Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Iată minuta deciziei Curții de Apel Iași 29.09.2023I. În temeiul art. 421 […]
Situația conflictuală de la SIF Transilvania unde omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă vrea să-l debarce de la conducerea SIF-ului pe Mihai Fercală după ce acesta i-a făcut mai multe plângeri penale arată o posibilă mică schismă și în interiorul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Sursa FOTO – Ziua de Constanța
Newsonline.ro este o platformă de știri independentă, dedicată furnizării de informații relevante pentru cititorii săi. Suntem o sursă de încredere în peisajul mediatic, abordând subiectele cu obiectivitate și transparență.