Curtea de Apel Ploiești a fixat pe 19 octombrie primul termen pentru soluționarea cererii de revizuire formulată de omul de afaceri Gruia Stoica a deciziei prin care acesta avea să fie condamnat definitiv în 2016 la 2,6 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care procurorii DNA l-au acuzat de cumpărare de influență.
Gruia Stoica (foto, sursa Inquam), reprezentat de Ovidiu Budușan de la Budușan & Asociații cere instanței admiterea cererii de revizuire urmată rejudecarea cauzei iar pe fond pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea omului de afaceri.
În concret, în cauza soluționată prin DECIZIA menționată, s-a dispus condamnarea lui Gruia Stoica pentru cumpărare de influență constând în aceea că în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A., la data de 22 ianuarie 2014 a promis inc. Boștină Doru Cătălin – avocat în cadrul Baroului Ilfov, suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care acesta a lăsat să se creadă că o are, prin intermediul lui Găurean Călin Bogdan, asupra lui Drăghici Dragoș Alexandru, directorul general al SNTFM CFR MARFĂ S.A. în scopul divulgării de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiunilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conducea urma să-l ofere în cadrul licitației organizată de S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. la data de 29 ianuarie 2014, care avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune.
Soluția de condamnare s-a întemeiat în mod esențial pe probe rezultând din procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare, întocmite în perioada 28.01.2015-29.01.2014, a unor convorbiri ambientale și telefonice, obținute prin procedeul probatoriu al metodelor speciale de supraveghere (interceptări) efectuate în perioada 22.01.2014 – 24.01.2014 în temeiul Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, de către Serviciul Român de Informații.
Avocatul lui Gruia Stoica arată că, în concret, este vorba despre un număr de patru procese-verbale de consemnare acte premergătoare („Procese-verbale”), întocmite cu invocarea drept temei legal a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură penală anterior (1968) de către ofițeri de poliție judiciară, al căror conținut a fost considerat probă în cauză, după cum urmează:
a) la data de 28.01.2014, cuprinzând redarea conținutului dialogului ambiental purtat de STOICA GRUIA cu BOȘTINĂ DORU și ILAȘI LIVIU în data de 22.01.2014
b) la data de 29.01.2014, cuprinzând redarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de STOICA GRUIA cu BOȘTINĂ DORU și RĂDULESCU CRISTIAN în data de 22.01.2014
c) la data de 29.01.2014, cuprinzând redarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de STOICA GRUIA cu CHINDE SORIN și BOȘTINĂ DORU în data de 23.01.2014i
d) la data de 29.01.2014, cuprinzând redarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de STOICA GRUIA cu BOȘTINĂ DORU în data de 24.01.2014.
”De menționat că metodele speciale de supraveghere prin care au fost obținute aceste pretinse mijloace de probă au fost efectuate în baza unui mandat (de prelungire cu încă trei luni a unui alt mandat prelungit în aceleași condiții) emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 21 pct. 10 din Legea nr.535/2004 rap. la art.3 lit. (f) și (l) din Legea nr.51/1991, în scopul documentării informative a unor presupuse amenințări la adresa siguranței naționale și, pus în executare de către autoritățile cu atribuții specifice în domeniul siguranței naționale. Interceptările comunicațiilor anterior menționate, privind pe inc. STOICA GRUIA, au fost efectuate de către Serviciul Român de Informații („S.R.I.”), în afara procesului penal, și ulterior valorificate de către Ministerul Public, fiind invocate drept probe în acuzare cu privire la fapta imputată, ce ar fi fost săvârșită la data de 22.01.2014. În redactarea în vigoare la data pronunțării DECIZIEI a cărei revizuire o solicităm, dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. f Cod Procedură Penală prevedeau: „revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când (…) f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”. Prin Decizia CCR nr. 126/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, publicată în M.O. nr. 185/11.03.2016, s-a constatat că „soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate este neconstituțională”, iar ulterior, prin OUG nr. 18/2016, în vigoare de la data de 23.05.2016, data publicării în M.O. nr. 389/2016, textul art. 453 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală a fost modificat pentru a fi pus în acord cu jurisprudența constituțională. Cu toate acestea, din considerentele Deciziei CCR nr. 126/2016, rezultă cu puterea evidenței că hotărârile judecătorești pronunțate anterior datei de 11.03.2016 sunt supuse căii de atac a revizuirii pentru motivul prevăzut de dispoziția legală declarată neconstituțională”, scrie Ovidiu Budușan în cererea de revizuire a deciziei de condamnare a clientului său, Gruia Stoica.
În concret, avocatul Budușan arată că în considerentele Deciziei CCR nr. 126/2016 se reține: „În aceste condiții, Curtea reține că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia – cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile – indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut” .
”La data intrării în vigoare a Deciziei CCR nr. 126/2016, raportul juridic finalizat prin pronunțarea DECIZIEI a cărei revizuire se cere era epuizat încă de la data de 23.02.2016, situația intrând, așadar, în sfera „facta praeterita” definită de CCR, cu atât mai mult cu cât, în speță, nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. art. 453 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală. În același timp, CCR a fundamentat decizia nr. 126/2016 pe considerentul că „în reglementarea cazului de revizuire examinat – art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, (…) nereglementarea condiției ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, determină o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice” (par. 33-34). Astfel, potrivit constatărilor instanței de contencios constituțional, reglementarea art. 453 alin. 1 lit. f) C.pr.pen., în vigoare la data pronunțării DECIZIEI a cărei revizuire o solicităm, conferea, în mod neconstituțional, efecte ex tunc jurisprudenței constituționale, întrucât „legiuitorul a asimilat efectul deciziei de admitere a Curții Constituționale din materie penală cu cele ale unei legi penale mai favorabile” (a se vedea opinia concurentă), efect pe care legiuitorul constituant nu îl atașase deciziilor CCR. Or, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, precum și art. 5 alin. 2 C.pr.pen., dispozițiile reprezentând lege penală mai favorabilă rămân aplicabile cauzei chiar dacă au fost declarate neconstituționale, astfel încât DECIZIA rămâne supusă căilor de atac în vigoare la data pronunțării acesteia. În consecință, revizuirea DECIZIEI poate fi cerută și, respectiv, dispusă, „când (…) f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”, se mai arată în cererea de revizuire.
Pe 17 iulie anul acesta , în Monitorul Oficial al României a fost publicată Decizia CCR nr. 55/4.02.2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală și art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 51/1991, privind securitatea națională a României („Decizia 55/2020”), Budușan & Asociații o invocă în motivarea cererii de revizuire, întrucât DECIZIA s-a fundamentat pe dispozițiile declarate neconstituționale.
”În acest sens, vă rugăm să observați că, în situația specifică speței, urmărirea penală s-a efectuat sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod de procedură penală (1968), în vreme ce procedura camerei preliminare și a judecății s-au efectuat sub imperiul actualului Cod de procedură penală, în vigoare de la data de 1.02.2014. În context, trebuie reținut că, prin efectul succesiunii de legi în materie procesual-penală, părțile în proces nu au mai avut la dispoziție remediul reglementat de art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, raportat la condițiile de admisibilitate stipulate în art. 29 alin. 1, cu referire la prevederile vechiului Cod de procedură penală, care au reglementat efectuarea urmăririi penale. În consecință, orice cerere de sesizare a CCR care ar fi vizat interceptările realizate de SRI, inclusiv art. 91 ind. 6 C.p.p. anterior, ar fi fost inadmisibilă față de criteriile de la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, întrucât la data judecății, art. 91 ind. 6 C.p.p. fusese abrogat din data de 1.02.2014. În aceste condiții, cum dispozițiile art. 1453 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate ulterior datei de 5.03.2015, data pronunțării DECIZIEI, ca efect al Deciziei CCR nr. 126/1.03.2016, iar la data de 5.03.2015, redactarea în vigoare nu prevedea condiția invocării excepției de neconstituționalitate în respectiva cauză, calea de atac a revizuirii trebuie constatată ca fiind câștigată cauzei. De asemenea, se impune constatarea că dispozițiile legale în baza cărora a fost apreciată legalitatea probelor rezultate din valorificarea mijloacelor materiale de probă constând în suporturile optice pe care au fost înmagazinate semnalele interceptate au fost reprezentate de prevederile art. 916 din Codul anterior de procedură penală, potrivit cu care: „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege”, text identic dispozițiilor art. 139 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale, potrivit cu care „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege”. În consecință, se constată că, în mod efectiv, soluția legală declarată neconstituțională prin Decizia 55/2020 a fost în vigoare și în perioada anterioară, sub imperiul precedentei legii procesual-penale, fiind preluată ca atare și perpetuată până la constatarea caracterului său neconstituțional, în anul 2020”, se mai arată în cererea de revizuire.
Avocatul Ovidiu Budușan arată că în procedura de Cameră Preliminară a invocat pentru clientul său nelegalitatea urmăririi penale și a probelor administrate, cu referire la activitatea de interceptare și înregistrare a discuțiilor din mediul ambiental, precum și a convorbirilor telefonice efectuate de Serviciul Român de Informații, în perioada 22.01.2014 – 24.01.2014, inclusiv imposibilitatea efectivă de verificare, de către instanța inferioară (i.e., Curtea de Apel) a legalității mandatelor emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul prevederilor art. 21, pct. 10 din Legea nr. 535/2004 raportate la cele ale art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, prin care au fost autorizate activitățile de interceptare și înregistrare a comunicațiilor și discuțiilor în mediul ambiental purtate de Gruia Stoica, aceste cereri și excepții au fost respinse, motivat de schimbările legislative intervenite la data de 1.02.2014, reținându-se, între altele, că „temeiul legal al utilizării datelor rezultate din activitatea de interceptare și înregistrare efectuate în baza unui mandat de siguranță națională”, este reprezentat de „art. 12 ind. 9 din Legea 51/1991 în forma în vigoare în ianuarie 2014” (text de lege introdus prin Legea 255/2013, în vigoare de la 01.02. 2014), precum și norma procesuală potrivit căreia „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege”.
Or, în Decizia 55/2020 (par. 21-23), CCR a reținut că, dimpotrivă, „reglementarea posibilității conferirii calității de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului nu este însoțită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalității acestora în condiții de efectivitate. Prin simpla reglementare a posibilității conferirii calității de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate. Or, lipsa de claritate și previzibilitate a cadrului normativ incident în materia contestării legalității înregistrărilor – mijloc de probă – ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, folosite în procesul penal, determină, în fapt, realizarea unui control formal și lipsit de efectivitate, cu consecința încălcării drepturilor și a libertăților fundamentale prevăzute de Constituție.
Or, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora. Astfel, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal înregistrărilor rezultate în urma desfășurării activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, în temeiul Legii nr. 51/1991, se poate realiza numai în măsura în care această reglementare este însoțită de o procedură clară și explicită referitoare la verificarea legalității acestui element”, respectiv, „legiuitorul nu a reglementat un cadru clar, coerent și previzibil aplicabil în cazul contestării legalității mijloacelor de probă obținute potrivit Legii nr. 51/1991. Or, lipsa de claritate și previzibilitate a procedurii contestării legalității administrării probelor determină lipsa de eficiență a acesteia cu consecințe în planul respectării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil”
În concluzie, în raport de cele expuse, avocatul Ovidiu Budușan arată că ”în speță, soluția de condamnare a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a dreptului de acces liber la justiție și, respectiv, a dreptului la un proces echitabil, fiind fundamentată în mod esențial pe înregistrări realizate de către SRI, în temeiul legislației siguranței naționale, a căror valorificare în procesul penal de maniera arătată a fost constatată drept neconstituțională”
