Audierea din cadrul Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a procurorului Giorgiana Hosu, nominalizat de ministrul Predoiu pentru șefia DIICOT, a scos la iveală un interes straniu al unui membru al Secției, Cristian Ban, pentru dosarul Gelu Oltean – Ayahuasca, instrumentat de DIICOT Brașov
În acel dosar Tribunalul Brașov a admis duminică 15 decembrie propunerea procurorilor DIICOT Brașov de arestare preventivă a fostului șef DIPI dar și a încă două persoane. Este vorba de Gelu Oltean, fost șef al Direcției de Informații și Protecție Internă, cetățeanul englez LISHMAN THOMAS IVOR MOWBRAY și Vanessa Amal Youness, o tânără trimisă în judecată de procurorii Direcției Naționale Corupție pentru intermedierea unui comision de un milion de euro în afacerea Microsoft. Din decembrie și până în prezent, Tribunalul și Curtea de Apel Brașov au prelungit constant mandatele de arestare pentru toate cele trei persoane.
Procurorii DIICOT Brașov au stabilit că aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum Ayahuasca, plantă ce ar conține DMT(dimetyltriptamina), drog de mare risc.
La audierile din CSM, procurorul Cristian Ban a întrebat-o concret pe Giorgiana Hosu, referitor la dosarul Ayahuasca:”Considerați că a existat o comunicare INTERNĂ bună, de data aceasta, între structrura centrală și structura teritorială Brașov?”.
Hosu a răspuns sec că da, a fost comunicare bună și a sugerat că nu are cum să intre în detalii având în vedere că este un dosar în lucru, cu măsuri preventive luate. Întrebarea adresată de Ban a venit după discuții pe dosarele Țăndărei și Caracal care au generat scandal în opinia publică.
Numai că interesul procurorului Ban pentru dosarul Ayahuasca este unul cel puțin straniu având în vedere că cel puțin până în acest moment cazul a beneficiat de o mediatizare pozitivă în rândul mass-media și , la prima vedere, este departe de a ridica problemele care au fost în dosarele Țăndărei și Caracal.
Surse din mediul judiciar au explicat pentru NewsOnline că întrebarea pusă de Ban, în modul în care aceasta a fost formulată, ar putea sugera că dosarul Ayahuasca al DIICOT Brașov ar putea să fie următorul punct sensibil pentru DIICOT în materie de scandaluri publice. Doar că atât timp cât până în prezent mediatizarea cazului a fost una pozitivă pentru DIICOT s-ar putea să existe niște interese care să forțeze declanșarea unui scandal public pe acel dosar.