
Scandalul în care este implicată compania Blue Air, aflată aproape de colaps economic, ar putea lua o altă turnură în funcție de verdictul pe care-l vor da magistrații într-un proces aflat pe rolul Tribunalului Ialomița din 2018.
Astfel, conform documentelor deținute de NewsOnline.ro, actuala societate Blue Air Aviation, pentru a-și desfășura activiatea, a preluat în 2013 de la SC Bata Sky Imobiliare (fosta SC Blue Air Transport Aerian SA), printr-un Contract de Transfer de Activitate tot fondul de comerț al acestei din urmă societăți.
Conform Contractului de Transfer de Activitate, semnat în 2013, SC Blue Air Aviaton preia de la Bata Sky Imobilare ”activitatea, funcționând ca întreprindere, incluzând toate elementele sale”. În concret, potrivit documentelor, Bata Sky Imobiliare a cedat către actuala societate Blue Air, următoarele:
- Echipamente de birou (platforma de rezervare bilete folosită, plus restul echipamentelor de birou)
- Baza de date (listele, înregistrările, documentele împreună cu cu toată documentația privind cercetările, studiile de piață, know-how în domeniul marketingului …etc)
- Contracte de locațiune, contracte de distribuție și transport, contractele de închiriere pentru locațiile din Aeroportul Henry Coandă, contractele de vânzare-cumpărare a biletelor de avion și restul contractelor
- drepturi aferente autorizațiilor, precum și toate drepturile și acțiunile care rezultă din contractele transferate sau orice licență sau aranjament contractual
- DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ care înseamnă numele comercial și de afaceri, drepturi aferente desenelor și modelelor înregistrate, brevetele, invențiile, mărcile, drepturile de autor, codurile sursă, drepturile de design, incluzând, fără limitare, mărcile Blue Air și Smart Flying, cu toate drepturile conexe și numele de domeniu de internet
- salariații aferenți activității de transport aerian
Au mai fost preluate de către actuala societate Blue Air Aviation de la SC Bata Sky Imobiliare și datoriile pe care această firmă le contabilizaseră aferente activităților de transport aerian.
În procesul strămutat de la Tribunalul Giurgiu la Tribunalul Ialomița lichidatorul judiciar al SC Bata Sky Imobiliare a solicitat, conform documentelor deținute de NewsOnline.ro, ”anularea transferului de activiatică Blue Air”, adică anularea contractului de transfer de activitate menționat mai sus.
Într-o primă fază, în 2017, Bata Sky a reușit chiar să obțină această anulare dar Curtea de Apel București a întors procesul spre rejudecare la Tribunalul Ialomița.
Acum, în acest dosar este termen fixat pentru 30 septembrie când experții desemnați trebuie să depună raportul de expertiză.
Oricum ar fi decizia Tribunalului Ialomița nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel București iar după aceea, mai departe, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La acest moment, conform documentelor din Buletinul de Insolvență, SC Bata Sky Imobiliare mai este ținută în viață ca și societate doar pentru a aștepta finalizarea acestui proces.
”Continuarea procedurii este justificată de faptul că pe rolul Tribunalului Ialomița se află în curs de judecată dosarul (…) având ca obiect ”Anularea transferului de activitate aviatică Blue Air”, care în situația că va fi finalizat favorabil Bata Sky Imobiliare SA poate produce venituri suplimentare din care să se deconteze rezervele provizionate”, se află într-unul din Buletinele de Insolvență deținut de NewsOnline.ro
Un verdict definitiv defavorabil total pentru Blue Air Aviation ar putea face ca această societate să devină una ”goală de conținut”.
Blue Air Aviation este într-o criză profundă după ce nu a mai putut restitui către Eximbank un împrumut de circa 60.000.000 de milioane de euro care a fost garantat de Statul român contra a 75% din acțiunile companiei.