OPERAȚIUNEA ”ȘCOALA” Zeci de elevi prinși de DIICOT că sunt implicați în afaceri cu droguri | News Online

droguri iasi

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează în prezent 50 de percheziții domiciliare în municipiile Iași, București, Galați, Pașcani și orașul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc  și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu  substanțe psihoactive, săvârșite  în special în mediile școlare.

Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți ai unor unități de învățământ de pe raza județului Iași, față de care organele de urmărire penală au desfășurat ample activități de documentare și investigare în  combaterea traficului cu substanțe interzise, anunță autoritățile judiciare.

”Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ  70 de consumatori (majoritatea elevi și studenți). Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, DGASPC Iași și Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicați ca urmare a consumului  de substanțe interzise”, spun anchetatorii.

Concomitent, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Vaslui efectuează 4 percheziții domiciliare în municipiul Bârlad, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de  efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Probatoriul administrat de anchetatori a scos la lumină că pe parcursul anului 2024, un număr de 4 făptuitori au vândut, în mod repetat, substanțe psihoactive către consumatori,  în special elevi ai unităților de învățământ de pe raza municipiului Bârlad.

Audierile în această cauză se vor desfășura la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui.

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project


Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *