
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Criminalității Economice fac marți, 13 iulie, 157 de percheziții domiciliare, în municipiul Arad și în alte opt județe într-un dosar care vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și spălare de bani.
UPDATE
DIICOT – Structura Centrală a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 23 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani.
”La data de 13.07.2021, în baza ordonanțelor de delegare ale DIICOT – Structura Centrală, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DCCO și DICE au pus în executare un număr de 157 de mandate de percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Timiș și a municipiului București, în urma cărora au fost audiate 76 de persoane și au fost ridicate 27.200 de țigarete, 3 arme de vânătoare, precum și sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro și 35.880 de dolari. Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor și semiremorci, 357 de suprafețe de teren intravilane și extravilane, 50 de imobile (apartamente și case de locuit), dar și asupra acțiunilor sau părților sociale deținute la 18 societăți comerciale”, anunță reprezentanții DIICOT.
În cursul zilei de miercuri, 14 iulie, cei 23 de inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
………………………………….
DIn informațiile NewsOnline, în concret, în acest dosar s-au mai făcut percheziții în București, Alba Iulia, Timișoara, Gorj, Caraș Severin, Bihor și Cluj.
”În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, a achiziționat cantități importante de țigarete pe care le-au introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor în România și alte țări din vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani”, anunță Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Surse judiciare au declarat pentru newsonline.ro că liderii rețelei sunt arădeanul Alin Iovănuț (foto), Cosmin Mladin, Daniel Copil, Gheorghe Cotea zis Mambo și Rareș Grigore.

În trecut Alin Iovănuț a mai fost condamnat definitiv la 5 ani pentru tâlhărie calificată după un conflict sângeros cu un alt personaj din zonă.
În ceea ce privește contrabanda, procurorii DIICOT spun că țigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România.
După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.
”O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, până în prezent, autoritățile engleze reușind să captureze țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.
La sediul DIICOT – Structura Centrală și la sediul IPJ Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 90 de persoane. Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie(HMRC), din Ungaria(NTCA), din Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și Direcția Regională a Vămilor Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea”, anunță reprezentanții DIICOT.