Găurile negre de la buget din spatele țigărilor Snagov și Carpați | News Online

imagine_2024-10-31_120607083

Coordonatorul grupului de interese Murfatlar, omul de afaceri Vasile Ciaușu (foto), scoate la lumină o nouă societate comercială prin care va derula afaceri cu brandurile de țigări Snagov și Carpați. Aceste branduri sunt deținute de Selex Trading, societate controlată în majoritate de Angelica Ciaușu, sora lui Vasile. Noua societate, conform datelor de la Ministerul de Finanțe, prin care se vor opera aceste branduri de țigări este SC Fabrica de Țigarete care a fost preluată de la Cornel Paul Belciu de către interpusul lui Ciaușu, Stelian Găvruș.

Coincidență sau nu, fosta societate prin care țigările Snagov și Carpați erau scoase pe piață, Retail Plus Services, este deținută în totalitate tot de Stelian Găvruș.

Surse din mediul judiciar spun că interpunerea unei noi societăți, Fabrica de Țigarete, în afacerea  cu Snagov și Carpați, a fost generată de nivelul imens al datoriilor la bugetul de stat acumulate de către Retail Plus Services și de faptul că această societate intrase în atenția autorităților statului.

În concret, Curtea de Conturi, prin raportul aprobat de plen și făcut public în august anul acesta, a atras atenția și asupra nivelului datoriilor acumulate de grupul de firme care îi are ca beneficiari reali pe Vasile Ciaușu și Cătălin Bucura.

Astfel, Curtea de Conturi atrăgea atenția că ”s-a constatat la nivelul eșantionului reprezentat de grupul de firme în cadrul căruia SC Rotact Bev și-a desfășurat activitatea”, printre care regăsim și Murfatlar România și Retail Plus Services, un nivel foarte ridicat al restanțelor cu probabilitate redusă de încasare la bugetul statului în valoare totală de 786.417.775 lei.

”Aceste societăți comerciale funcționează după un tipar comun, în care declară obligații fiscale pe care nu le achită, utilizează în mod permanent procedurile ce permit eșalonarea sau restructurarea obligațiilor bugetare, ajungând în cele din urmă în starea de insolvență sau faliment, cu o probabilitatea aproape nulă în cazul ANAF de a reuși recuperarea vreunei sume la bugetul statului”, spun reprezentanții Curții de Conturi în raportul din august 2024.

 

”Sincope” ale Fiscului în a verifica firmele din grupul Murftalar

 

Curtea de Conturi mai spune că lichiditățile care la un moment dat au tranzitat conturile bancare ale acestor societăți comerciale au fost direcționate către firmele din linia a doua, cum ar fi WINE SOLUTION BRAND SRL, INTERTRADE DISTRIBUTIONS SRL sau THE WINEDEPOT, dar și alte astfel de firme care fac parte din Grupul Murfatlar.

Potrivit informațiilor Newsonline.ro, după demararea verificărilor efectuate de Curtea de Conturi și după seria de articole publicată de newsonline.ro care a scos la lumină găurile imense la bugetul de stat, Grupul condus de Vasile Ciaușu a căutat protecție prin pomparea unor sume importante de bani într-o amplă campanie media și către zona politică. Asupra acestor finanțări newsonline.ro va reveni într-un articol viitor.

În afară de zona politică, Curtea de Conturi a remarcat concret că acest grup de firme coordonat în principal a Ciaușu a beneficiat de protecția unor reprezentanți ai fiscului care nu și-au făcut treaba.

Acest mod de lucru relevă existența unor mecanisme elaborate de eludare a plății obligațiilor fiscale către bugetul statului, grupul de firme având asociați și administratori comuni sau care au derulat și în trecut operațiuni comerciale semnificative, iar în general utilizează consultanți comuni care le asigură componenta contabilă, fiscal și juridică. Pe lângă carențele legislative care au permis un comportament fiscal simulat al contribuabilului ROTACT BEV SRL s-au remarcat și o serie de sincope în modul de funcționare al organelor de administrare fiscală, respectiv AS1FP București, DGAMC și ANAF aparat central (…)”, spun reprezentanții Curții de Conturi în raportul făcut public în august 2024.

 

Tutunul România, peste 100 de milioane de lei datorii

 

Ziarul Profit.ro anunța în septembrie 2022 reapariția pe piața românească a țigărilor Snagov și Carpați fabricate în Germania și distribuite la noi de societatea Tutunul România.

Societatea este controlată în prezent în proporție de 99% de Angelica Ciaușu, sora lui Vasile Ciaușu. 1% din firmă și calitatea de administrator al societății este deținută de Costel Daniel Damian. Firma are ca obiect de activitate comerț cu ridicata al produselor din tutun.

Costel Daniel Damian este un apropiat al fraților Ion și Emanoil, zis Nucu, Dobrounățeanu, aceștia din urmă din foști acționari în fostul grup mare de firme Murfatlar.

Costel Daniel Damian a fost administrator începând din 2013 într-o firmă de producție de energie electrică controlată de Emanoil Dobrounățeanu.

Tutunul România a explodat ca cifră de afaceri începând din 2022, în același timp cu relansarea brandurilor, având atunci o cifră de afaceri de 49.071.361 lei, profit de 43 732 lei și datorii de 18.254.491 lei.

În 2023 Tutunul raportează o cifră de afaceri de 133.311.080 lei, un profit de 392.334 și DATORII de 129.041.590 lei.

Din informațiile newsonline.ro Tutunul România nu a făcut obiectul verificărilor Curții de Conturi deci la datoriile de peste 700 de milioane lei găsite de Curte le putem adăuga și pe cele de la Tutunul de peste 100 de milioane de lei.

 

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project


Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Despre Noi

Newsonline.ro este o platformă de știri independentă, dedicată furnizării de informații relevante pentru cititorii săi. Suntem o sursă de încredere în peisajul mediatic, abordând subiectele cu obiectivitate și transparență.


CONTACTEAZĂ-NE