Compania germană Karcher a transmis NewsOnline, prin avocații de la Țuca Zbârcea și Asociații, un drept la replică referitor la articolul https://newsonline.ro/actualitate/cum-se-pun-talpi-industriei-romanesti-statul-roman-a-acordat-ajutor-de-stat-unei-companii-straine-in-dauna-unei-companii-romanesti-de-traditie.html
Interesant este că în dreptul la replică grupul Karcher susține că nu a primit niciun ajutor de stat în România, ci o societate românească constituită cu 14 ani în urmă, respectiv CER Cleaning Equipment SRL. Doar că asociații Cer Cleaning Eqipment SRL sunt fix Alfred Kärcher SE & CO. KG și Kärcher Beteiligungs Gmbh BETEILIGUNGS – GMBH, lucru menționat și în articolul incriminat de companie.
Redăm integral DREPTUL LA REPLICĂ al celor de la Karcher așa cum a fost formulat de avocații companiei, Țuca Zbârcea și Asociații:
1. Având în vedere că Articolul intitulat „Cum se pun tălpi industriei românești: Statul român a acordat ajutor de stat unei companii străine în dauna unei companii românești de tradiție” postat pe site-ul www.newsonline.ro la data de 08.05.2020 („Articolul”) a încălcat dreptul Kärcher la imagine și la o bună reputație, prin diseminarea unor afirmații false și informații scoase din context prezentate ca fiind adevărate, Kärcher transmite acest drept la replică pentru a prezenta situația reală și obiectivă.
2. În consecință, acest drept la replică are scopul de a clarifica raportul contractual dintre Kärcher și Electroargeș SA și faptul că Kärcher nu a primit niciun ajutor de stat în România. Doar o societate românească constituită cu 14 ani în urmă, respectiv CER Cleaning Equipment SRL a primit de fapt două ajutoare de stat în cadrul procedurii publice guvernate de Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 care reglementează schemele de ajutor de stat pentru investițiilor cu impact major în economie („HG 807/2014”). Cer Cleaning Equipment SRL a fost constituită în anul 2006 ca o societate românească de servicii și logistică. Asociații Cer Cleaning Eqipment SRL sunt Alfred Kärcher SE & CO. KG și Kärcher Beteiligungs Gmbh BETEILIGUNGS – GMBH.
3. Trebuie menţionat că aportul societăţii Kärcher în cadrul colaborării cu Electroargeș a fost întotdeauna foarte important: Kärcher procură și împrumută Electroarges echipamente de producție, cum ar fi unelte pentru piese turnate prin injecție, linii de producție și dispozitive de testare, astfel ca Electroarges să poată produce pentru Kärcher. În plus, Kärcher furnizează know-how-ul pentru producție, susținând în mod constant pe teren ingineri de test și ingineri de calitate, iar Electroarges se poate folosi de toți furnizorii Kärcher și astfel beneficiaza de prețuri de cumpărare avantajoase. În total, Kärcher a investit o sumă de aproximativ 5,3 milioane EUR în unelte și echipamente în decursul anilor pentru a permite Electroargeș să producă pentru Kärcher. De asemenea, Kärcher a plătit în mod constant anual în plus pentru întreținerea mulajelor și a echipamentelor.
4. În mod fals Articolul menționa că un ajutor de stat a fost acordat Kärcher în detrimentul Electroargeş. Din nou, ajutorul de stat nu a fost acordat niciunei societăți germane, ci unei societăți românești, respectiv Cer Cleaning Equipment SRL, care oricum fusese activă pe piața românească timp de 10 înainte de acordarea ajutorului de stat. Ajutorul de stat nu a fost acordat pentru a prejudicia Electroarges, ci a fost acordat deoarece Cer Cleaning Equipment SRL a solicitat acest ajutor pentru propria dezvoltare comercială și a îndeplinit toate condițiile legale. Încă o dată, orice companie, care îndeplinește condițiile legale aplicabile prevăzute pentru solicitarea unui ajutor de stat ar fi putut solicita un ajutor de stat, indiferent care ar fi această companie. În mod evident, Kärcher, care nici măcar nu a solicitat vreodată un ajutor de stat nu poate fi trasă la răspundere pentru îndeplinirea de către alte societăți a prevederilor privind ajutorul de stat.
5. Ca o precizare, ambele cereri pentru obținerea ajutorului de stat au fost depuse la și verificate, analizate și aprobate de către autoritățile competente începând cu Ministerul de Finanțe, fiind respectate toate obligațiile comerciale și fiscale care guvernează această procedură.
6. Un prim contract de ajutor de stat a fost semnat în decembrie 2016. În acest context, Cer Cleaning Equipment a primit o sumă totală de 7.600.000 EUR, dar a si investit o sumă de 17.400.000 EUR. Pe baza noii investiții și, de asemenea, pe baza ajutorului de stat, Cer Cleaning Equipment a creat peste 300 de locuri de muncă. Cer Cleaning Equipment SRL a solicitat și obținut un ajutorul de stat secundar în sumă de 7.180.000 EUR. Și acest ajutor de stat a urmat procedura stabilită prin HG 807/2014, pentru un termen de cinci ani, implicând acordul de finanțare pentru ajutor de stat nr. 158/ 23.12.2019 emis de Ministerul de Finanțe. Acest al doilea ajutor de stat a fost acordat cu condiția ca Cer Cleaning Equipment SRL să efectueze și investiții suplimentare, respectiv în sumă de 11.650.000 EUR.
7. În plus, Articolul a menţionat că Kärcher a transmis decizia de transferare a producţiei de aspiratoare profesionale de la Electroarges, acţionând cu rea-credinţă. Această informaţie este scoasă din context.
8. De fapt, pe de-o parte, în 2017, Kärcher a luat la cunoştinţă şi a şi dovedit pe bază de documente că Electroarges fabrica şi construia aspiratoare umede şi uscate cu piese cumpărate de Kärcher şi cu echipamentele acesteia. Aceasta nu a fost prima dată când Electroarges, a avut un astfel de comportament comercial. Kärcher a informat imediat Electroarges că aceasta nu avea voie să producă aparate cu echipamentele plătite integral de Kärcher şi cu piesele dedicate cumpărate de aceasta, conform prevederilor contractelor încheiate între Electroarges şi Kärcher. Directorul general de la acea vreme a semnat un document pe baza căruia Electroarges se obliga să nu folosească echipamentele Kärcher într-un mod care nu era permis prin contract.
9. Cu toate acestea, în vara anului 2018, Kärcher a observat că situaţia s-a repetat, dar părţile au ajuns la o înţelegere de comun acord, ca dovadă a bunei-credinţe arătate de Kärcher.
10. Astfel, Kärcher doar a solicitat Electroarges să respecte contractele în vigoare şi acesta a fost scopul corespondenţei menţionate. Trebuie menţionat că Kärcher, contrar afirmaţiilor din Articol, niciodată nu a transmis către Electroarges faptul că această societate nu ar fi avut voie să producă bunuri pentru alţi clienţi în general. Este adevărat că Electroarges a confirmat societăţii Kärcher că nu va produce aspiratoare umede şi uscate pentru alţi clienţi. Cu toate acestea, Kärcher a încurajat Electroarges să caute alţi clienţi şi să îşi diversifice activitatea de mai multe ori de-a lungul anilor. În Articol se afirmă în mod fals că contractele încheiate între Kärcher şi Electroarges conţin clauze de restrângere a concurenţei, conform contractului din 07.04.2004. Nu există nicio clauză de restrângere a concurenţei în contractul din 07.04.2004.
11. Pe de altă parte, o societate (Cer Cleaning Equipment SRL) nu poate fi acuzată că a devenit competitivă pe baza propriilor investiții de 29.050.000 EUR din totalul investițiilor aferente ajutorului de stat și a ajutorului de stat în sine de 14.780.000 EUR, deoarece acesta este scopul ajutorului de stat.
12. Este de remarcat faptul că Cer Cleaning Equipment SRL este o companie românească plătitoare de taxe, care a contribuit cu aproximativ 26.000.000 RON (impozite locale, impozite pe profit și contribuții aferente salariilor). Mai mult, Cer Cleaning Equipment SRL a fost auditată și supusă mai multor rapoarte de inspecție, concluzia fiind aceea că datoriilor sale fiscale au fost îndeplinite conform obligațiilor legale.
13. Mai mult, Cer Cleaning Equipment SRL depune eforturi constante pentru a stabili relații cu furnizori români. În prezent, Cer Cleaning Equipment SRL colaborează cu peste 100 de companii locale. În 2019, încasările din vânzări realizate de furnizorii locali au reprezentat o sumă de minim zece milioane de lei pe baza colaborării acestora cu Cer Cleaning Equipment SRL. Pe baza comenzilor plasate de Cer Cleaning Equipment SRL, aceste 100 de companii au angajat un număr total estimat de 200 de persoane pentru a procesa comenzile pentru Cer Cleaning Equipment SRL. Această tendinţă va continua, aceasta fiind una dintre iniţiativele strategice ale Cer Cleaning Equipment SRL. Pe lângă aceasta, Cer Cleaning Equipment SRL este implicată în mod activ în mai multe proiecte sociale, sponsorizând competiţii sportive organizate pe plan local sau sponsorizând şcoli sau licee din Curtea de Arges.
14. Declarație generală:
1. Grupul Kärcher este foarte încrezător în relația sa cu România și calitatea produselor realizate de angajații români a fost întotdeauna bună.
2. Cer Cleaning Equipment SRL este o societate românească cu angajați români care plătesc taxe în România.
3. Cer Cleaning Equipment SRL nu a primit ajutor de stat în neîntemeiat, Cer Cleaning Equipment SRL – fiind o societate românească – plătește taxe în România și angajează lucrători români.
4. Chiar dacă producția de aspiratoare pentru sediul central Kärcher din 2021 va fi executată de Cer Cleaning Equipment SRL, crearea valorii și taxele vor rămâne în România. În plus, Cer Cleaning Equipment SRL a angajat peste 300 de lucrători în ultimii ani și este un angajator de încredere.