Dosarul Ferma Băneasa: ”Dacă ești de partea proastă a baricadei, ei prietene, atunci faci pușcărie pe abuz în serviciu și când ai concluzii orale nerezonabile!”

”Din nou, deloc o întâmplare: dezumanizarea justiției penale a fost și este trend-ul agreat, încurajat și împărtășit de presa “bună” și soțietatea țivilă – în România, arestul preventiv e salutat la televizor de diverși ONG-iști…Prin urmare, nu e de mirare că pasiunea colectivă a unei societăți bolnave de a crea și a se hrăni din suferință a trecut și într-o parte a magistraturii, chiar cu prețul abandonării oricărui echilibru uman”, scrie avocatul Dan Cristea de la Țuca, Zbîrcea și Asociații într-o relatare, făcută pe rețelele de socializare, de la judecarea contestației în anulare în dosarul Ferma Băneasa

Dosarul Ferma Băneasa, soldat printre altele cu condamnarea la închisoare a avocatului Robert Roșu(foto) de la Țuca, Zbîrcea și Asociații, a provocat importante nemulțumiri în mediul judiciar, mai ales printre avocați care acuză faptul că un coleg a fost condamnat pentru că și-ar fi exercitat profesia. Discuțiile în spațiul public au arătat, din punctul de vedere al NewsOnline, cât de departe sunt unii avocați care nu au avut contact cu ”mediul de lucru” dintr-un dosar penal de ”realitățile” din justiția penală de la noi.

În acest context, o opinie exprimată pe rețelele de socializare de avocatul Dan Cristea de la Țuca Zbîrcea și Asociații, abordează problemele din justiția penală de la noi într-un mod mult mai substantial, vorbind acum despre efectele campaniilor mediatice derulate în ultimii ani.

Redăm integral relatarea lui Dan Cristea de la judecarea contestației în anulare din dosarul Ferma Băneasa:

2 scene mi-au rămas cu adevărat în minte de la termenul lui Robert de luni. Mi-au rămas în minte pentru că ele au sugestie, vorbesc prin ele însele despre niște realități mult mai profunde, aproape subînțelese în justiția de azi.

1. În timp ce susținea (în contra oricărei practici existente) că dreptul la orice cale de atac ar trebui suprimat până la apariția motivării, procurorul de ședință a explicat că nu este relevant că redactarea hotărârii nu s-a realizat în termenul legal. Aceasta întrucât, chiar dacă termenul impus de lege nu e respectat, motivarea s-ar afla “într-un termen de rezonabilitate”.

Sigur că argumentul e un dispreț al legii. Dar el nu este deloc o întâmplare, ci expresia unei viziuni îndelung hrănite de-a lungul anilor de un sistem întreg (magistrați-influensări, asociații profesionale eroice, jurnaliști “experți anticorupție”): legea trebuie aplicata in orice interpretare defavorabil-aberanta oricui se nimerește să nu fie agreat, însă ea NU poate împiedica niciodată un om al Sistemului să se desfășoare nestingherit după bunul plac. Dacă ești de partea bună a baricadei, legile devin recomandări, procurorii operează cu standarde de “rezonabilitate”, nicidecum legale!, și te poți aștepta oricând ca o fundație să scrie o carte inspirațională despre activitatea ta eroică. Dacă ești de partea proastă a baricadei,  ei prietene, atunci faci pușcărie pe abuz în serviciu și când ai concluzii orale nerezonabile!

2. Al doilea lucru care m-a șocat a fost acela că, sub privirile neputincioase ale avocaților, procurorul de ședință a anunțat în pledoarie că găsește potrivit să facă o glumă, o poantă, pe care apoi a și făcut-o. Ce scenă! Robert stând în frig la Rahova, condamnat pentru o opinie și zgâindu-se la un monitor să audă ce se întâmplă în procesul său în timp ce un magistrat îi spune bancuri altuia, lăfăindu-se cu mândrie chicotită în ce a spus.

Un grotesc aproape gogolian, lipsit de orice măsură, un contrast ireal între buna dispoziție a magistratului și tragedia real-time a unui om condamnat pentru opiniile sale la mai mulți ani de pușcărie decât violatorii.

Din nou, deloc o întâmplare: dezumanizarea justiției penale a fost și este trend-ul agreat, încurajat și împărtășit de presa “bună” și soțietatea țivilă – în România, arestul preventiv e salutat la televizor de diverși ONG-iști, oameni care se consideră inteligenți explică cu ochii bulbucați cum le produce bucurie vestea că cineva e bolnav în închisoare, politicienii salvatori vorbesc excitați despre a construi noi pușcării. Prin urmare, nu e de mirare că pasiunea colectivă a unei societăți bolnave de a crea și a se hrăni din suferință a trecut și într-o parte a magistraturii, chiar cu prețul abandonării oricărui echilibru uman.

De altfel, dacă vă uitați atent asupra pozițiilor asociațiilor mereu favorabile Sistemului, ele susțin la unison un singur lucru – că avocații trebuie să tacă, că nu au voie să vorbească despre așa ceva, că maxim pot scrie articole profesionale în reviste care nu ajung la publicul larg! Este presiunea veșnică, constantă de a NU se vorbi, pentru că realitatea nu e niciodată fashionable și nu sună niciodată ca în limbajul de lemn cu “apărarea instituțională a statului de drept”.

În încheiere, o sugestie: să faci poante la procesul în care un om în detenție își discută soarta – iată un adevărat subiect de o nouă carte laudativă pentru Fundația Konrad Adenauer!