Procurorii DIICOT Neamț au anihilat o rețea regională, condusă chiar de funcționari ai statului care lucrau la Casa de Sănătate Neamț sau Administrația FInanciară Neamț, rețea care a prejudiciat consistent bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Unul din liderii grupului infracțional de la Neamț și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii de la combaterea crimei organizate.
Astfel, Tribunalul Neamț a validat recent acordul încheiat de Florin Neculăeș, fost angajat al Casei de Sănătate Neamț și în prezent consilier superior în cadrul Administrației Financiare Neamț, cu procurorii DIICOT urmând ca Neculăeș să execute o pedeapsă de 8,6 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și mai multe tipuri de infracțiuni de fals.
Grupul infracțional a funcționat în perioada 2015 – 2020.
Astfel, fiind audiat la data de 05.05.2022, inculpatul Neculăeș a relatat că, la începutul anului 2015 a înfiinţat mai multe societăţi comerciale cu scopul de a le folosi pentru decontarea de concedii medicale şi în acest scop s-a folosit de datele personale din familia sa sau ale persoanelor apropiate familiei sale. Similar, însă, însuşindu-şi doar constituirea unei societăţi comerciale, partenera lui Neculăeș de infracțional, Mariana Nicoleta Stan, și ea angajată a Casei de Sănătate Neamț, a relatat la DIICOT că, la iniţiativa inculpatului au înfiinţat o societate comercială, iar inculpatul încă trei de care ea însă nu s-a ocupat. A mai subliniat că, pentru a se înţelege mai bine contextul propriei sale participări la activitatea infracţională, desi înculpatul a iniţiat în principal activităţile infracţionale, totuşi despre activitatea acestuia şi ea a cunoscut întrucât discutau toate aspectele şi erau implicaţi amândoi în mod direct.
Mariana Nicoleta Stan a fost trimisă în judecată de DIICOT alături de alți inculpați, dosarul acestora fiind în prezent pe rolul Tribunalului Neamț, Stan fiind în arest la domiciliu.
Societățile comerciale înființate pentru a angaja fictiv diverse persoane pentru care se cereau decontarea unor concedii medicale fictive au funcționat pe raza a trei județe – Iași, Neamț și Harghita. Astfel, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iași a decontat firmelor lui Neculăeș 2.127.939 de lei reprezentând concedii medicale fictive, CJAS Harghita 2.900.332 lei iar CJAS Neamț 218442 lei, ceea ce înseamnă un total de 5.246.713 lei, adică puțin peste un milion de euro. Ceea ce înseamnă o medie de circa 200.000 de euro/an la nivelul unui simplu funcționar de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Neamț, devenit ulterior funcționar la Finanțe Neamț.
În încheierea Tribunalului Neamț prin care s-a validat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Florin Neculăeș cu DIICOT, magistrații punctează următoarele aspecte: ”Relevante în ce priveşte existența fraudării Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate sunt următoarele aspect ce se desprind din înscrisurile ataşate la dosar: (…)în cadrul acestor societăți, se observă în baza analizei înscrisurilor că, toti salariații intră în concediu medical în luna imediat următoare angajãrii; -concediile medicale sunt emise pe cod de indemnizatie care nu necesită stagiu de cotizare (TBC sau boli cardiovasculare) și care permit accesul din luna imediat următoare la indemnizatii în baza unor costuri relativ mici de impozite și contribuții; – dreptul de încasare a acestor indemnizații pe perioade de până la 2 ani; – veniturile stabilite pentru acești salariați sunt stabilite la nivel maxim (12 salarii minim brute), indemnizațiile find implicit calculate la nivel maximal; -acești angajatori nu au alți salariați decât cei pentru care solicită plata indemnizațiilor; -salariul ”acordat” fiecăruia dintre angajați era disproporționat cu echivalentul funcției pentru care s-a făcut angajarea”
Schema completă a fraudării bugetului Sănătății
Conform anchetatorilor, ”Probele administrate în cauză reflectă că, în esenţă, circuitul fraudării fondului național unic de asigurări de sănătate de către membrii acestui grup infracțional organizat s-a realizat în mai multe etape, astfel:
1) inculpatul ######## ###### acţionând împreună cu numita #### ####### ########, au înființat societăți comerciale ori au preluat controlul asupra unor societăți comerciale în scopul folosirii acestora ca angajatori ai persoanelor pentru care urmau să solicite decontarea concediilor medicale;
2) s-a procedat la angajarea de către cei doi în mod fictiv a persoanelor care au fost astfel atrase în activitatea ilicită a grupului infractional, în scop de fraudare a fondului național unic de asigurări de sănătate, respectiv membrii de familie ai liderilor grupului infractional şi alte persoane din anturajul apropiat al acestora;
3) s-a procedat la stabilirea de salarii în cuantum disproporționat cu echivalentul posturilor pe care s-au facut angajările;
4) s-au obţinut de către liderii grupului (inculpatul ######## ###### şi numita #### mariana ########), semnăturile electronice necesare depunerii în sistem on-line către autoritățile fiscale a declarațiilor lunare privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, fiind chiar declarate ca persoane de contact ale societăților comerciale folosite în mecanismul de fraudare;
5) inculpatul ######## ###### împreună cu numita #### #######-######## au procedat la întocmirea și declararea situațiilor sumelor de bani încasate de către angajații fictivi ai societăților comerciale pe care le-au controlat;
6) inculpatul ######## ###### (Neculăeș Florin n.r.) împreună cu #### #######-######## (Stan Nicoleta Mariana n.r.), profitând de influența pe care le-o dădeau funcțiile pe care le-au deținut/le dețineau în cadrul CAS Neamț: a) au determinat mai mulți medici din specialitățile pneumologie și cardiologie să emită în mod fictiv certificate de concediu medical pentru boli speciale care sunt indemnizate 100% din venitul obținut și pentru care nu este necesară o perioadă minimă de contribuție care să fi fost efectuată anterior; b) au procedat la obținerea sprijinului unor medici de familie, care le-au pus la dispoziție topuri de certificate medicale cu rubricile necompletate, dar pe care erau aplicate ștampila si semnatura emitentului, iar apoi după ce le-au completat cu datele de identificare ale angajaților fictivi au aplicat impresiuni ale unor parafe de medici falsificate pentru a crea aparenta că au fost emise de medici din specialitatea pneumologie pentru boala TBC;
7) Ulterior completării certificatelor medicale în modul susmenționat, inculpatul împreună cu numita #### ####### ######## s-au adresat CAS Neamt, CAS Harghita si CAS Iasi cu cereri de decontare a concediilor medicale care aveau anexate: – certificatele de concediu medical în prealabil falsificate, – declarațiile lunare privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitilui pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, – certificate de atestare fiscală ale societăților comerciale pe care le reprezentau; – extrase de cont ale conturilor în care solicitau să fie depuse sumele de bani din fondului national unic de asigurări de sănătate;
8) În cazul solicitărilor adresate CAS Neamt verificarea realității, regularității și legalității operațiunilor se realiza și de #### ######-########, unul din cei doi lideri a grupării infracționale, care prin prisma funcției deținute întocmea referatul prin care se aproba decontarea sumelor de bani reprezentând indemnizatiile concediilor medicale;
9) În cazul solicitărilor adresate CAS Iași și Harghita s-a profitat de faptul că verificarea realității, regularității și legalității operațiunilor nu se putea realiza în mod direct (ci doar prin intermediul CAS Neamt) întrucât medicii prescriptori nu aveau încheiate convenții de eliberare de certificate medicale decât cu CAS Neamț, în acest fel neputându-li-se efectua verificarea asupra realității cererilor;
10) Urmare a aprobărilor date de persoanele responsabile din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate susmenționate, din trezoreriile corespondente (aferente județelor Neamț, Iași și Harghita) se virau în conturile indicate de membrii grupului sumele de bani reprezentând decontarea acestor concedii medicale.