Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a completat recent filmul crimei de acum nouă ani de la Brașov care a zguduit întreaga țară. Este vorba de dosarul uciderii soției avocatului brașovean Victor Teodorescu în care procurorii au cerut la mijlocul lunii iulie arestarea mamei criminalului Erwin Preșmereanu pentru complicitate la omor calificat
Inițial, avocatul brașovean Victor Teodorescu a fost condamnat definitiv în martie 2013 de Înalta Curte de Casatie și Justiție la 25 de ani închisoare, acesta fiind acuzat de omor calificat, dupa ce în anul 2011 a comandat uciderea sotiei sale. Sotia avocatului Victor TEODORESCU, în vârstă de 45 de ani, de profesie medic, a fost ucisă pe 29 martie 2011 de Erwin Preșmereanu, la comanda lui Victor TEODORESCU, în bucătăria locuinței familiei din cartierul brașovean Noua, acesta folosindu-se de un cuțit și un levier cu care i-a aplicat multiple lovituri în zona capului. Anchetatorii care au instrumentat cazul au găsit chiar în ziua crimei o amprentă de-a lui Preșmereanu în bucătăria victimei. Instanța l-a condamnat definitiv pe Erwin Preșmereanu la începutul lunii octombrie 2011pentru omor calificat.
Din cele două dosare procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au format un nou dosar pentru a se cerceta complicii lui Victor Teodorescu și Erwin Preșmereanu la omorul comis. În acest sens chiar și copilul familiei Teodorescu, Oana Teodorescu a depus o plângere pentru complicitate la omor calificat chiar împotriva mamei lui Erwin Preșmereanu, Pulcă Jolan și fratelui criminalului pentru complicitate la omor calificat.
La nouă ani de la comiterea crimei, pe 11 iulie anul acesta, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cerut Tribunalului București emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Pulcă Jolan (foto sus. sursa www.adevarul.ro), mama criminalului, inculpată pentru complicitate la omor calificat. În dosarele instrumentate inițial Pulcă Jolan a avut calitatea de martor.
Tribunalul București a admis în primă instanță arestarea lui Pulcă Jolan pentru complicitate la omor calificat în sensul că ”ajutorul dat instigatorului Teodorescu Victor pentru suprimarea vieții soției sale Teodorescu Violeta, constând în sprijin moral, întărirea ideii infracționale și demersuri repetate în vederea găsirii unui autor care să comită uciderea victimei în mod nemijlocit, urmate de participarea la pregătirea autorului, în biroul suspectei din municipiul Brașov, pentru fapta care a fost săvârșită cu premeditare și din interes material la 29 martie 2011”.
Parchetul General a reținut și un interes material din partea lui Pulcă Jolan în a-l ajuta pe Victor Teodorescu, mai exact după comiterea crimei avocatul brașovean urma să renunțe în a-i mai cere acesteia să restituie o datorie de 50.000 de euro, iar fiul său criminal Erwin Preșmereanu urma să primească 20.000 de euro.
Pe 22 iulie însă Curtea de Apel București a admis contestația făcută de Pulcă Jolan, a decis că este neîntemeiată propunerea de arestare preventivă și a dispus față de mama criminalului Erwin Preșmereanu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 19 zile, până la 9 august, desemnând ca organ de supraveghere Inspectoratul Județean de Poliție Brașov.
Din documentele deținute de NewsOnline propunerea de arestare făcută de Parchetul General pe numele lui Pulcă Jolan este întemiată pe mai multe probe.
Astfel, pe lângă faptul că întâlnirea în care Victor Teodorescu i-a dat indicații lui Erwin Preșmereanu despre cum să-i omoare soția s-a desfășurat în biroul lui Pulcă Jolan, procurorii au mai descoperit și alte elemente de complicitate ale mamei criminalului. Totodată, întâlnirea în care s-a planificat omorul nu a fost una spontană, Erwin Preșmereanu declarându-le procurorilor că în ziua aceea venea la birou însoțit de mama sa, fiind așteptați în apropiere chiar de către Victor Teodorescu.
Pe de altă parte, în concret, Pulcă Jolan a fost de acord să contacteze niște persoane din Piatra Neamț care să-l ajute pe Victor Teodorescu să o ucidă pe soția sa. Astfel, mama lui Erwin Preșmereanu a intermediat o întâlnire a lui Victor Teodorescu (foto jos) cu martorii Dragoș Mândru și Daniel Pădurariu pe 15 martie 2011. Înainte de de întâlnirea cu avocatul Teodorescu, Pulcă Jolan i-a solicitat lui Dragoș Mândru o întâlnire în Piatra Neamț, discuția având loc la hotelul Belvedere. În cadrul discuției de la Neamț Pulcă Jolan i-a solicitat lui Mândru să găsească pe cineva care să o ”elimine” pe soția avocatului Teodorescu. Pulcă Jolan îi scria lui Mândru mesajele în care îi cerea să găsească un criminal pe bilețele de hârtie pe care la ardea apoi cu țigara, după ce mesajele erau citite.
Toate aceste detalii au fost confirmate procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție chiar de către martorul Dragoș Mândru care a fost audiat de procurori pe 9 iulie anul acesta.
În plus, la întâlnirea dintre Dragoș Mândru, Daniel Pădurariu, Pulcă Jolan și Victor Teodorescu toți patru s-au urcat în mașina avocatului și au mers la Râșnov sub pretextul că avocatul vrea să le arate un teren pe care vrea să-l vândă. Ajunși la fața locului Teodorescu i-a cerut lui Mândru să coboare din mașină și să lase telefoanele în interior iar după ce s-a întâmplat acest lucru au avut o discuție privată în care avocatul i-a cerut lui Mândru să-i omoare soția, se arată în încheierea Tribunalului București prin care inițial s-a dispus arestarea preventivă a lui Pulcă Jolan. Mândru a spus că a vrut să intre în jocul lui Teodorescu doar ca să-l înșele de bani doar că Teodorescu avea atunci doar suma de 4.000 de euro din cei 20.000 de euro.
O declarație extrem de importantă în economia dosarului este chiar cea dată de Victor Teodorescu pe 28 februarie 2015 chiar în fața procurorilor și în care recunoștea că Pulcă Jolan era chiar amanta sa, arătând că aceasta a fost implicată în planul de uciderii a soției sale, Violeta Teodorescu. ”În primul rând, Pulcă era geloasă și invidioasă pe soția mea și ar fi fost cea mai fericită să îi poată lua locul. De aceea, a fost încântată să se implice activ în eliminarea soției mele. Pe de altă parte, se simțea atât datoare față de mine, dar era convinsă că poate să aibă o viață mult mai ușoară dacă eu aș fi continuat să o întrețin. Iar după dispariția soției mele, era convinsă că aș fi întreținut-o mai consistent”, a declarat Victor Teodorescu.
Jolan Pulcă, mama lui Erwin Preşmereanu, a fost condamnată de Curtea de Apel Braşov în 2015, la zece ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, într-un dosar de fraude informatice de peste un milion de euro, în care au fost judecate 36 de persoane. Femeia este acuzată, printre altele, că în martie 2012 a obţinut ilegal de la o bancă din Braşov un credit în valoare de 10.150 de lei pe numele celuilalt fiu al ei, Vivian Preşmereanu, care nu este inculpat în acest dosar.