UPDATE 5
Tribunalul București a respineri vineri noapte propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Marian Vanghelie, a fratelui său Paul Vanghelie, a fostului director Economat Sector 5, Leonard Petre și a altor patru persoane, stabilind că aceste persoane vor fi cercetate în libertate sub control judiciar.
Tot vineri noapte un alt judecător de la Tribunalul București a decis să admită propunerea procurorilor DNA și să emită mandate de arestare preventivă pentru alte șase persoane cercetate în același dosar cu Marian Vanghelie, printre cei arestați aflându-se funcționari publici și oameni de afaceri.
În ambele cazuri deciziile Tribunalului București nu sunt definitive, soluția finală urmând să fie dată de Curtea de Apel București.
UPDATE4 COMUNICAT DNA: În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 60/VIII/3 din 13 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a 13 inculpați care, la data faptelor, îndeplineau funcțiile enumerate mai jos, după cum urmează:
VANGHELIE MARIAN-DANIEL, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, PETRE MARIAN-LEONARD, director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, persoană fizică, rudă a primului menționat, administrator de societate comercială, RĂMULESCU FLORICICA-CARMEN, director Achiziții în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, LUPAȘCU MARIAN, director general la S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A, ZIDĂRESCU LOREDANA IONELA, șefă Direcției Investiții și Achiziții Publice la societatea anterior menționată și șapte persoane fizice, administratori de societăți comerciale implicate in lanțul de fraudare a banilor publici, fiecare dintre aceștia pentru infracțiunile descrise în comunicatul menționat.
Din informațiile newsonline.ro persoana fizică rudă a lui Vanghelie reținută de procurorii DNA este chiar Paul Vanghelie, fratele fostului primar. Printre administratorii de firme reținuți de DNA s-ar regăsi și Mihaela Preda de la City Bistro Management, personaj despre care am scris mai jos.
UPDATE 3 Surse judiciare au declarat pentru Newsonline.ro că fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi propus pentru arestare preventivă vineri, 14 ianuarie, la Tribunalul București. În dosar ar mai fost reținute încă 4 sau 5 persoane, spun sursele noastre
UPDATE2 DNA a anunțat că a început urmărirea penală față de 21 de persoane, printre care se află și Marian Vanghelie. Citiți mai jos anunțul DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează acte de urmărire penală față de un număr de 22 suspecți, între care funcționari publici, directori din cadrul instituțiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 și consiliului local, pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției în legătură cu achiziții nelegale, supraevaluate efectuate de S.C. Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este consiliul local).
Astfel, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți care, la data faptelor, aveau calitățile ce urmează a fi menționate:
VANGHELIE MARIAN-DANIEL, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale),
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
PETRE MARIAN-LEONARD, director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale),
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– participație improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
– două infracțiuni de luare de mită,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– cinci infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată,
Persoană fizică, rudă a primului menționat, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
ȚIGĂNUȘ MARIAN, viceprimar Sector 5 București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale)
LUPAȘCU MARIAN, director general la S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale),
ZIDĂRESCU LOREDANA IONELA, șefă Direcției Investiții și Achiziții Publice la societatea anterior menționată, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
ANTONESCU VINCENȚIU-DANIEL, director general al Administrației Domeniului Public sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale),
LĂZĂRESCU PAUL-ALEXANDRU, director general al Administrației Piețelor sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale),
SĂLĂVĂSTRU VALERIAN, director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale),
STOICA MARIANA, director al Centrului Cultural și de Tineret Ștefan Iordache, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale),
DISĂGILĂ NICOLETA-ISABELA, șefa Direcției Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
RĂMULESCU FLORICICA-CARMEN, director Achiziții în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică din anturajul primilor doi menționați, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– delapidare cu consecințe deosebit de grave și favorizarea făptuitorului
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societate comercială pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societății comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societate comercială pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, economist în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
Persoană fizică, administrator de societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,
Persoană fizică, administrator de societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt:
La finele anului 2018, suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, suspectul Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane (administratori ai unor societăți comerciale), și care ar fi avut ca scop obținerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel și implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acționar majoritar este Consiliul Local sector 5).
Obținerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziții de bunuri nelegale și la preturi supraevaluate (produse alimentare și nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante, etc), de la societățile controlate de aceștia.
Grupul a acționat în perioada 2018 – 2020 și ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfășurarea activității infracționale.
La vârful ierarhiei, s-ar fi aflat suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, urmat de Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.
Mecanismul de acționare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziția bunurilor respective de către societățile controlate de oamenii de afaceri de la diverși furnizori, acestea erau revândute la suprapreț către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în mod direct, dar și prin crearea mai multor lanțuri comerciale în care erau interpuse aceleași societăți, controlate de membrii grupării.
Mai departe, această societate ar fi revândut produsele respective la prețuri supraevaluate către aproape toate entitățile din subordinea Primăriei sectorului 5 sau a Consiliului Local sector 5 (Administrația Domeniului public, Administrația Piețelor sector 5, Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 5, școli, grădinițe, etc.).
Cu titlu de exemplu precizăm că au existat creșteri de prețuri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial (capsator plastic mediu – S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziționat produsul respectiv cu prețul de 81,6 lei în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei).
Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei.
Într-un context asemănător, în perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. și ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard, în scopul determinării acestuia să efectueze achizițiile respective și să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
UPDATE 1. Marian Vanghelie a fost ridicat de procurorii DNA de la domiciliul său din Snagov și va fi dus la audieri la sediul DNA
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție investighează afacerile derulate prin interpuși de fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, chiar cu entități aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5. Surse judiciare au declarat pentru Newsonline.ro că în acest moment sunt percheziții la domiciliul lui Marian Vanghelie
Surse judiciare au declarat pentru NewsOnline că procurorii lucrează intensiv în acest dosar de acum doi ani de când au primit informații că în timpul mandatului de primar al lui Daniel Florea jocurile în Primăria Sectorului 5 le făceau tot oamenii lui Marian Vanghelie.
Conform informațiilor noastre în dosar este urmărit penal de mai mult timp Leonard Marian Petre, fostul director al Economat Sector 5, societate aflată în subordinea Primăriei Sectorului 5. De altfel Economat a fost una din entitățile prin care s-au sifonat bani în favoarea interpușilor lui Marian Vanghelie.
Astfel, conform surselor NewsOnline.ro una din schemele de lucru era destul de simplă, mai exact firma agreeată care avea contract cu entități ale Sectorului 5 derula la rândul ei diferite relații comerciale cu SC GAMES&SPORTS DISTRIBUTIONS SRL, societate comercială care îi aparține lui Paul Vanghelie, fratele lui Marian Vanghelie.
Firma lui Paul Vanghelie a avut cifră de afaceri 30.008.301 pe anul 2020, 7.431.789 profit net în același an și datorii de 43.768.355 lei.
O altă firmă care a prosperat și care conform surselor NewsOnline.ro se află în sfera de influență a lui Marian Vanghelie, printr-un interpus, este SC City Bistro Management SRL deținută în acest moment de Mihaela Preda.
Firma a fost înființată în 2016 de șoferul lui Marian Vanghelie, Florin Prodea iar conform datelor din Monitorul Oficial din 2019 pachetul majoritar de acțiuni al City Bistro Management a fost preluat de Mihaela Preda care deținea 90% din societate.
La începutul anului 2021 Florin Prodea a ieșit de tot din acționariatul firmei.
În ceea ce privește cifra de afaceri, City Bistro Management a fost o firmă ”moartă” până în 2019 când a făcut o cifră de afaceri de 58.189.550 lei și un profit net de 14.173.256 lei.
Explozia adevărată a City Bistro Management a avut loc în 2020 când cifra de afaceri s-a ridicat la 223.866.577 lei, adică circa 46 de milioane de nei. Profitul net a fost de 84.067.145 lei. Iar conform datelor oficiale firma a avut doar doi angajați în 2020.