
În condițiile în care în câteva luni vor avea loc alegerile locale în această perioadă în toată țara se fac ultimele sondaje de opinie înainte de anunțarea candidaților pentru primării, consiliile locale și consiliile județene
Astfel, la aceste alegeri locale este de așteptat ca cel puțin unul din miniștrii din Guvernul Orban să părăsească postul și să candideze ca primar pentru Primăria Focșani. Mai ales că premierul Ludovic Orban a anunțat vineri, 10 ianuarie, că ar urma să aibă loc și alegeri anticipate parlamentare. Este vorba de Ion Ștefan – actualul ministru al Dezvoltării, liderul liberal pierzând ”la mustață” și ultimele alegeri pentru aceeași primărie, atunci primar al Focșaniului devenind candidatul PSD, fostul finanțist Cristi Misăilă.
Mai concret, conform informațiilor deținute de NewsOnline o companie a derulat în această perioadă un sondaj pentru Primăria Focșani în care a testat numele mai multor candidați. Din partea PNL este ”măsurat” ministrul Ion Ștefan. Din partea PSD candidat în sondajul amintit a fost prezentat actualul primar, Cristi Misăilă, în timp ce viceprimarul Marius Iorga a fost prezentat ca un potențial candidat independent.
În ceea ce privește candidatul USR, aici nu mai este o surpriză pentru Focșani fiind așteptat să candideze omul de afaceri Liviu Macovei plecat din PNL se pare tocmai pentru că ”nu avea loc” să candideze la primărie. Macovei este un tânăr om de afaceri care deține o firmă de contabilitate și o imagine foarte bună în oraș.
O altă posibilă candidatură interesantă estimată în acel sondaj de opinie este cea a fostului prefect Sorin Hornea care este prezentat ca posibil candidat din partea Partidului Mișcarea Populară.
Foto – captură din chestionarul sondajului