Profesoara Angelica Daciana Lupu, lector la Universitatea Transilvania din Brașov (foto sursa agerpres.ro) la momentul comiterii faptelor a fost condamnată de Tribunalul Brașov la un an și patru luni de închisoare cu suspendare în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de Lupu cu procurorii structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție pentru fraude cu fonduri europene.
Conform acordului recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA și obținut de NewsOnline.ro, Lupu a falsificat mai multe rapoarte prin care atesta că ar fi desfășurat activități de consiliere a studenților într-un program finanțat cu fonduri europene ”Start în carieră – Bune practici europene în consilierea profesională a studenților români”.
”În drept, fapta inculpatei #### ####### -######## ,consilier în carieră în cadrul proiectului POSDRU/160/2.1/S####### # Start în carieră – Bune practici europene în consilierea profesională a studenților românii – cod SMIS 50391, cu intenția de a induce în eroare Autoritatea de administrare și de a beneficia pe nedrept de sprijinul financiar nerambursabil din fonduri europene a întocmit documente al căror conținut a fost modificat pentru a atesta împrejurări care nu sunt conforme adevărului (în sensul consemnării în mod nereal a faptului că a desfășurat activități de consiliere cu grupele de studenți BV-D-05, BV-D-12, BV-D-16, BV-D-17, BV-D-19, BV-D-21 și Grupa Predeal 8), ), respectiv lista de prezență A5.4;fișele de sumarizare;planurile de carieră;chestionarele de feedback;rapoartele de activitate;fișele de pontaj și fișele de autoanaliză a activității de consiliere,pe care le-a pus la dispoziția dispoziția managerului de proiect, iar în baza documentelor prezentate de către reprezentantul legal al proiectului pentru cele 151 ore alocate de către #### #######-######## pregătirii și desfășurării celor 5 sesiuni de consiliere profesională „față în față” cu cele 7 grupe menționate mai sus, AMPOSDRU a plătit beneficiarului suma totală de 11.820,10 lei RON,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârșită sub forma participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. 1 Cod penal raportat la art.181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”, se arată în hotărârea Tribunalului Brașov de condamnare a Dacianei Lupu și obținută de NewsOnline.ro.
Din datele obținute de NewsOnline.ro sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din Brașov a avut loc la nivelul anului 2016 și îl viza și pe un fost președinte al Asociației Studenților din cadrul Universității Transilvania
”La data de 28.10.2016, la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial ###### a fost înregistrat dosarul penal nr. ###/P/2016 având ca obiect sesizarea din oficiu a organelor de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție ###### cu privire la faptul că în perioada #### # #### numitul ###### ######### – președinte al Asociației Studenților din cadrul Universității Transilvania ###### a folosit și prezentat cu rea-credință documente false sau inexacte pentru a obține pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene în cadrul proiectului Start în carieră-bune practici în consilierea europeană a studenților români”, se arată în încheierea Tribunalului Brașov obținută de NewsOnline.ro.
Ulterior, dosarul de la DNA Brașov a fost preluat de Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție.
Uniunea Studenților din România, partener în proiectul din care au fost fraudate fondurile
Din hotărârea Tribunalului Brașov prin care s-a validat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA cu profesoara Daciana Lupu rezultă că între Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Tineretului și Sportului a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 4267/11.04.2014, în cadrul Proiectului POSDRU/160/2.1/S####### # Start în carieră – Bune practici europene în consilierea profesională a studenților românii – cod SMIS 50391, valoarea totală eligibilă a proiectului ce urma a fi implementat într-o perioadă de 20 luni fiind de 19.960.210,80 RON, din care Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă în sumă de 16.966.179,18 RON.
”Proiectul urma să se realizeze în parteneriat între UNIUNEA STUDENȚILOR DIN ROMÂNIA, SC ###### ####### SA, SC #### ####### ########## ######### SRL, UNIVERSITATEA #### #########, SC ######## #### SA și EUROPEAN BOARD OF CERTIFIED COUNSELORS, obiectivul general vizând dezvoltarea și implementarea unor servicii de consiliere și orientare profesională îmbunătățite pentru un număr de 5.000 studenți, cu scopul de a facilita inserția pe piața muncii sau motivarea acestora în vederea continuării studiilor. Au fost înființate la nivel național în cadrul proiectului un număr de 13 centre de consiliere în cadrul cărora își desfășurau activitatea 26 consilieri în carieră, angajați în proiect de UNIVERSITATEA #### #########, care trebuiau să asigure desfășurarea a minimum 5 ședințe de consiliere în grupuri de maxim 12 persoane, precum și 13 experți în relația cu grupul țintă, angajați în proiect de UNIUNEA STUDENȚILOR DIN ROMÂNIA”, se arată în decizia Tribunalului Brașov obținută de NewsOnline.ro
Ce obligații includea proiectul:
Potrivit cererii de finanțare, implementarea activităților de consiliere și orientare profesională urma să se facă prin informarea potențialilor membri ai grupului țintă asupra oportunităților și beneficiilor activităților de consiliere și orientare profesională ce vor fi implementate, înscrierea membrilor grupului țintă în vederea participării la activitatea de consiliere și orientare profesională precum și organizarea și implementarea de excursii tematice ca activități suport pentru serviciile de consiliere profesională, ce presupuneau înscrierea membrilor grupului țintă care au participat la activitățile de consiliere și orientare profesională în vederea participării la excursii tematice, stabilirea temelor și pregătirea materialelor în funcției de specificul grupului țintă și organizarea efectivă a excursiilor tematice.
În acest sens, beneficiarul și-a propus realizarea a minimum 10 tabere tematice pentru membrii grupului țintă ca activități suport pentru serviciile de consiliere în carieră, iar parcurgerea work-shop-urilor din cadrul acestora permiteau participanților să solicite și să obțină o subvenție de 1.000 RON/persoană.Pentru a justifica activitățile menționate anterior, beneficiarul trebuia să întocmească liste de prezență la sesiuni de informare și recrutare, rezumate sesiuni de informare, formular de înregistrare a grupului țintă, liste de prezență la sesiuni de consiliere în carieră, fișe de autoanaliză a activității de consiliere și raportul de activitate lunar.