Fostul șef al Poliției Lugoj și un jandarm din București, condamnați pentru falsuri cu amânarea aplicării pedepsei | News Online

politia lugoj

Tribunalul Timiș a validat în urmă cu câteva zile acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 31 octombrie 2023 de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara cu inculpații Sabău Sebastian și Gîrbovan Ionel-Cristian, cercetați în stare de libertate în dosarul penal nr. 25/P/2023 pentru săvârșirea în coautorat a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sebastian Sabău este jandarm la o unitate militară din București în timp ce Ionel Cristian Gîrbovan este fostul șef al Poliției Lugoj, în comisar șef de poliție și organ de cercetare penală al poliției judiciare, încadrat la I.P.J. Timiș.

Din hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș la începutul acestui an rezultă că față de Gîrbovan se începuseră urmărirea penală încă din noiembrie 2022 de când dosarul era la parchetul local. Acuzațiile aduse lui Gîrbovan vizează faptul că a obținut certificatul de absolvire și instruire teoretică și practică a armelor atestând în fals că a participat la cursurile care se fac deși a participat doar la două ședințe de curs și la nicio ședință de tragere în poligon.

”Prin ordonanța din 15.11.2022, emisă în d.u.p. nr. ####/P/2022 al P.J. #####, procurorul civil a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., reținându-se în fapt că în perioada 22.08.2022 – 12.09.2022, șeful Poliției Municipiului #####, dl ######## ##### ########, ar fi obținut certificatul de absolvire și instruire teoretică și practică a armelor și munițiilor fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru obținerea autorizației. În concret, acesta ar fi participat doar la două ședințe de curs și la nicio ședință de tragere în poligon, semnând ulterior, la finalizarea cursului, pentru participarea la toate ședințele, ulterior participând la examen pe care l-a și promovat. De asemenea, dl ######## s-a prezentat la examen și la curs folosindu-se de autoturismul instituției publice, așadar în scop personal, și ar fi fost ajutat la examen de către lucrători de poliție de la Serviciul Arme și Explozibili”, se arată în hotărârea Tribunalului Timiș din 9 ianuarie 2024.

Ulterior dosarul a fost preluat de parchetul militar ca urmare a apariției în cauză a inculpatului Sebastian Sabău, jandarm cu gradul de locotenent-colonel la o unitate militară din București, fapt ce atrage competența procurorilor militari.

 

Pedepsele

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal cu aplicarea art. 480 alin. (4) Cod de procedură penală stabilește pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare în sarcina inculpatului Sabău Sebastian, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) Cod penal. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal cu aplicarea art. 480 alin. (4) Cod de procedură penală stabilește pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare în sarcina inculpatului Gîrbovan Ionel-Cristian, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) Cod penal. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project


Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *