
Decizie spectaculoasă a Tribunalului București, pronunțată la începutul lunii noiembrie: Curtea de Conturi a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată pe care o societate le-a făcut în procesele în care a cerut și obținut parțial anularea unor măsuri impuse de controlorii Curții de Conturi
Cererea de chemare în judecată împotriva Curții de Conturi a fost introdusă de Conversmin, o companie cu capital integral de stat din România, care are ca obiect principal de activitate conservarea minelor și carierelor.
”Admite în parte cererea formulată de reclamanta Conversmin SA, cu sediul în București, _________________, nr. 36-38, sector 1, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în București, ___________________. 22-24, sector 1. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 338 220 lei cu titlul de cheltuieli de judecată aferente dosarelor nr. xxxxx/2/2011 și nr. XXXXXXXXXXX. Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul București Secția a IV-a civilă”, se arată în decizia Tribunalului București.
Pretențiile inițiale ale SC Conversmin au fost mult mai mari.
Astfel, conform motivării hotărârii Tribunalului București din 3 noiembrie, obținută de pe rolii.ro, Conversmin SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, obligarea acesteia la plata sumei de 660.440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în două dosare ale Curții de Apel București, având ca obiect contestarea unor acte administrative emise de pârâtă.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că aceste cheltuieli au fost efectuate de Conversmin pentru serviciile juridice angajate pentru contestarea actelor administrative emise de Curtea de Conturi, pentru serviciile de întocmire de expertize judiciare si extrajudiciare inclusiv opinii de specialitate și pentru plata taxe judiciare de timbru, după cum urmează:
”- in dosarul nr. xxxxx/2/2011. care a avut ca obiect anularea încheierii nr.H0/ 22.11.2011 si a Deciziei nr. 12/07.10.2011 emisă de C_____ de C______ – Departamentul IV, in cele doua cicluri procesuale, de la data inregistratii acestuia pe rolul Curții de Apel București ]n data 13.12.2011. judecării in fond si in recurs, casării cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond si pana la data de 16.10.2018 cand înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu Decizia nr. 3372 asupra recursului declarat de ambele parti .
– in dosarul nr. XXXXXXXXXXX, care a avut ca obiect anularea încheierii nr. 62/18.06.2014 si a Deciziei nr. 19/11.04.2014 emisă de C_____ de C______ – Departamentul IV, inițiat in 03.07.2014 si finalizat in data 31.10.2018 cu Decizia ICCJ nr. 3660”
Cum s-a apărat Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată
Juriștii Curții au susținut următoarele, conform deciziei Tribunalului București: ”În motivare, s-a susținut că nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată pretinse întrucât în cazul dosarului nr.XXXXXXXXXXX, întrucât din contractul de asistență juridică nr.xxxxxxx/29.11.2012, rezultă că obiectul acestuia îl reprezintă prestarea de servicii juridice ” — reprezentare în dosarele având ca obiect contestarea actelor administrative încheiate de ANAF și C_____ de C______.
De asemenea, în cazul actului adițional nr.03/20.01.2012 la contractul de asistență juridică nr.253.465/09.02.2011, având ca obiect prestarea de servicii juridice de reprezentare/ asistare în cadrul dosarului nr.xxxxx/2/2011, onorariul a fost stabilit tip abonament, respectiv un tarif de 3.000 lei/ lună.
Emiterea unor facturi și achitarea lor pentru fiecare lună, fără alte documente justificative, în opinia noastră nu fac dovada existenței și întinderii pretențiilor reclamantei. Astfel, reprezentarea se face la termenele de judecată care au fost acordate în cauzele respective, or de la declararea recursurilor și până la acordarea termenelor de către înalta Curte de Casație și Justiție sunt perioade în care deși reclamanta a efectuat plățile lunare acest tip de serviciu nu a fost prestat (anexăm extrase de pe portalul instanțelor de judecată și a instanței supreme), iar dovezi privind acordarea consultanței nu au fost depuse la dosar (ex.: rapoarte de activitate juridică).
S-a mai apreciat că cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată în privința cheltuielilor pretinse în cele două litigii, deoarece acțiunile formulate au fost admise doar în parte. C_____ de C______ a R_______ nu a avut o atitudine procesuală culpabilă în cazul judecării celor două litigii, cu atât mai mult cu cât deciziile în discuție au fost menținute ca legale și temeinice în litigiile pe Legea nr.94/1992, republicată, prin urmare nu există un temei juridic al acordării cheltuielilor de judecată.
Precizăm faptul că, personalul de specialitate al Curții de C______, a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în limitele permise de lege, de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C______, efectuând actele de control cu respectarea competenței legale reglementată de art.21 – 22 din Legea nr.94/1992 privind organizare și funcționarea Curții de C______, republicată, republicată și conform dispozițiilor art.140 din Constituția R_______.
De asemenea, s-a susținut că nu sunt incidente dispozițiile art.453 alin.l Cod procciv., deoarece prin exercitarea atribuțiilor specifice Curții de C______ a R_______ „nu poate cădea în pretenții’.’
Pe de altă parte, cererea reclamantei este disproporționată și nejustifîcată raportat la prevederile contractului de asistență nr. xxxxxxx/ 29.11.2012 și a actului adițional nr.03/20.01.2012 încheiat la contractul de asistență nr.253.465/09.02.2011, aceasta față de sumele pretinse prin prezenta acțiune în pretenții.
Cu privire la onorariile de expert/ specialist, s-a menționat că acestea nu au reprezentat o cheltuială necesară și rezonabilă, având în vedere că litigiul nu a fost soluționat pe baza acestor înscrisuri și a probei cu expertiză, ci ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză”
Conversmin a obținut anularea a 11 măsuri din cele 22 dispuse de Curtea de Conturi
Judecătorul cauzei a reținut, după analizarea documentelor de la dosar, că ”în consecință, se constată că, în cadrul celor două litigii care au avut loc între părți, reclamanta (Conversmin n.r.) a contestat un număr total de 22 de măsuri dispuse prin acte administrative emise de către instituția pârâtă (Curtea de Conturi n.r.), prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauză fiind admise contestațiile formulate pentru un număr total de 11 măsuri, pentru care pârâta a căzut astfel în pretenții. Pentru celelalte 11 măsuri fie au fost respinse pretențiile de către instanțele de judecată, fie reclamanta a dispus implementarea lor până la pronunțarea hotărârilor judecătorești”
Tribunalul a reținut faptul că societatea Conversmin, în ambele dosare, a beneficiat de asistență juridică pe parcursul tuturor fazelor procesuale, astfel cum rezultă din actul adițional nr. 3/20.01.2012 la contractul de asistenta juridica nr. xxxxxx/09.02.2011, valabil pana in data de 29.11.2012 și contractul de asistență juridică nr. 102.07.24/29.11.2012, valabil pana la rămânerea definitiva a hotărârii pronunțate în dosarul având ca obiect contestarea actelor administrative încheiate de Curtea de Conturi.
În temeiul acestor contracte de asistență, au fost efectuate cheltuieli constând în plata onorariilor de avocat în cuantum de 644 440 lei.
”Contrar susținerii pârâtei din întâmpinare, instanța reține că reclamanta a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli în legătură cu cele două dosare soluționate în contradictoriu cu instituția pârâtă, cheltuielile fiind menționate defalcat față de litigiile cu ANAF. De asemenea, împrejurarea că aceste cheltuieli au fost prevăzute în contract sub forma unui abonament nu înlătură existenta dreptului de a solicita restituirea lor atâta timp cât activitatea prestată și onorariile facturate au fost realizate în legătură cu soluționarea dosarelor xxxxx/2/2011 și XXXXXXXXXXX. În același sens, este neîntemeiată și susținerea pârâtei din întâmpinare conform căreia nu sunt datorate aceste cheltuieli întrucât unele au fost efectuate între termenele de judecată. Astfel, instanța apreciază că activitatea de asistență juridică nu se realizează exclusiv la termenele de judecată, ci vizează și activitatea de studiere a înscrisurilor, a jurisprudenței în materie, a pregătirii apărării și redactărilor actelor de procedură pentru partea pe care o reprezintă, cu atât mai mult cu cât ambele cauze au prezentat o complexitate deosebită, fiind necesară alocarea unui timp mai îndelungat decât în cadrul dosarelor cu dificultate medie”, se arată în decizia Tribunalului București prin care Curtea de Conturi a fost obligată la plată către Conversmin.
Pe lângă cheltuielile constând în onorariul de avocat, se constată că reclamanta a mai efectuat cheltuieli în cuantum total de 16 000 lei pentru o serie de expertize, inclusiv extrajudiciare.
”Contrar susținerilor din întâmpinare, instanța constată că expertizele au fost necesare în cauză, fiind depuse ca înscrisuri în susținerea argumentelor din cererea de chemare în judecată pentru capetele de cerere admise pentru care s-a dispus anularea măsurilor dispuse prin actele emise de pârâtă. Prin urmare, se reține că onorariile experților și specialiștilor, chiar dacă au vizat efectuarea unor expertize extrajudiciare, au fost utilizate în cadrul litigiilor, fiind încuviințate de instanța de judecată, faptul că soluțiile pronunțate au fost întemeiate în principal pe legalitatea actelor emise de pârâtă neînlăturând caracterul acestora de cheltuieli de judecată, părțile neputând prevede la momentul întocmirii actelor de procedură dacă instanța va folosi sau nu toate probele pe care le solicită, această obligație existând în temeiul art. 194 și art. 254 alin. (1) C.proc.civ”, arată Tribunalul București în motivarea publicată pe rolii.ro
De ce a decis Tribunalul București să pună Curtea de Conturi la plată
În drept, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală și la cheltuielile de judecată.

NewsOnline redă integral argumentația judecătorului:
Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru prejudiciul produs reclamantei, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C.civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.
În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, se constată că reclamanta a câștigat în parte cele două litigii prin modul de soluționare a cererilor, în timp ce pârâta constituie partea care a căzut în pretenții pentru 11 din cele 22 de măsuri contestate.
În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 644 440 lei achitat conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, taxe judiciare de timbru și onorariile aferente experților și specialiștilor în cuantum de 16 000 lei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Vinovăția pârâtei se confundă cu culpa procesuală a acesteia ce reiese din soluția pronunțată prin hotărârile judecătorești menționate. Culpa procesuală a pârâtei rezultă în mod evident din modul de soluționare a cererilor formulate de reclamantă, dar și de pârâtă, căile de atac formulate de aceasta fiind respinse.
Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtei pentru sumele reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă, taxele judiciare de timbru și onorariile de expert.
Susținerile pârâtei în sensul că aceasta ar fi avut o atitudine procesuală din care rezultă lipsa culpei sale sunt neîntemeiate, aceasta nerecunoscând pretențiile reclamantei și formulând inclusiv căi de atac , temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală, conform art. 453 C.proc.civ..
De asemenea, susținerile pârâtei în sensul că actele atacate au fost emise in îndeplinirea atribuțiilor sale prevăzute de lege, neputând astfel cădea în pretenții sunt neîntemeiate. În acest sens, instanța reține că nu prezintă relevanță dacă partea care a căzut în pretenții își exercita doar atribuțiile conferite prin lege sau alte aspecte decurgând din calitatea sa de instituție publică. Mai mult, acceptând argumentul oferit de pârâtă, s-ar ajunge la concluzia că, în toate litigiile în care sunt atacate și anulate acte emise de instituțiile publice, acestea nu ar putea fi niciodată obligate la cheltuieli de judecată față de partea care a câștigat procesul, ajungându-se la aplicarea unei cauze exoneratoare de răspundere, aspect inadmisibil în lipsa unui norme legale.
Instanța constată însă că sunt pârâta a pârâta a căzut parțial în pretenții, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C.proc.civ. care stabilesc obligația instanței de judecată ca, atunci când cererea a fost admisă doar în parte, să se stabilească măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, prin raportare la soluțiile instanțelor prin care au fost admise jumătate din pretențiile din cererile de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanța va dispune reducerea cuantumului onorariilor de avocat la jumătate, anume 322 220 lei, menținând în totalitate cuantumul taxelor judiciare de timbru (acestea fiind în cuantum fix, indiferent de numărul capetelor de cerere) și onorariile de expert și specialiști (acestea fiind corespunzătoare capetelor de cerere admise), în cuantum total de 16 000 lei.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei de a reduce onorariile de avocat prin raportare la caracterul lor disproporționat, se reține că, p otrivit art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă: „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
Fundamentul acestei obligații, care constituie un caz particular de răspundere civilă , îl constituie culpa procesuală , adică împrejurarea că partea, prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli, fie solicitând recunoașterea unui drept pe care nu îl are, fie neexecutându-și o obligație care îi incumbă. Temeiul acestei obligații îl poate constitui așadar fapta de a promova o acțiune în justiție în condițiile arătate, precum și aceea de a formula apărări în proces, însă nu prin sine însăși, ci prin prisma împrejurării că reflectă nerecunoașterea și implicit nerespectarea dreptului reclamantului.
Culpa procedurală este cea care determină aplicarea efectelor contractului de asistență juridică dintre avocat și partea în favoarea căreia s-a soluționat litigiul și asupra părții căzute în pretenții, conform principiului că regula în materia reparării prejudiciului în domeniul răspunderii civile delictuale este repararea integrală a prejudiciului produs.
Reclamanta avea obligația să facă dovada caracterului necesar și real al cheltuielilor de judecată, respectiv al unui cuantum rezonabil, în raport de criteriile din art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă. În raport de această normă juridică trebuie făcută o disociere necesară și firească între cele două raporturi conexe cu instituția cheltuielilor de judecată, respectiv, pe de o parte raportul contractual încheiat între avocat și clientul său și raportul juridic de drept procesual civil în care se determină cuantumul cheltuielilor de judecată.
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează, printre altele, contractul de asistență juridică și statornicește regimul raportului juridic civil, dintre părțile acelui contract (avocatul și clientul său). Prin art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.
Art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă stabilește criteriile în funcție de care în cadrul raportului juridic de drept procesual instanța, motivat, are posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată atunci când apreciază că acestea sunt vădit disproporționate, „în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei”. Trebuie menționat că dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă rămân însă inaplicabile în privința raporturilor dintre avocat și clientul său, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995. Instanța, conform art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă, poate reduce suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, și nu onorariul avocatului.
Chiar C_____ Constituțională prin Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin.3 vechiul Cod de procedură civilă – actualul art.451 alin. 2 din Codul de procedură civilă a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza D________ împotriva R_______, Hotărârea din XXXXXXXXXX, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 265 din XXXXXXXXXX, paragraful 74).
De asemenea, conform art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat din 2011, onorariile avocațiale sunt stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului. Mai mult, alin. 3 al aceluiași art. 127 prevede că onorariile avocaților vor fi stabilite în considerarea următoarelor elemente: timpul și volumul muncii depuse pentru executarea mandatului primit sau a activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
În fine, criteriile aplicate de către C_____ Europeană a Drepturilor Omului se referă la realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, inclusiv al onorariilor avocaților (cauza S____ și P_______ împotriva R_______ , hotărârea din 28 septembrie 2009).
Aplicând în cauză aceste considerații de ordin teoretic, instanța reține că onorariile achitate în cuantum total de 322 220 lei respectă criteriile prevăzute de dispozițiile art. 451 alin. (2) C.proc.civ., fiind rezonabile pentru activitatea depusă de avocat (redactarea actelor de procedură, susținerea și reprezentarea părții pe parcursul tuturor fazelor procesuale), precum și proporțional prin raportare la complexitatea litigiilor.
În acest sens, se constată că primul litigiu a parcurs două cicluri procesuale și a presupus efectuarea actelor de asistență juridică pe parcursul a 7 ani (2011-2018), în timp ce al doilea litigiu a fost soluționat într-un singur ciclu procesual pe parcursul a 4 ani (2014-2018).
Se mai constată că cele două litigii, pe lângă gradul de complexitate ridicat datorat materiei în care au fost emise actele contestate, au avut și o valoarea patrimonială însemnată, fiind contestate măsuri în cuantum de 139 908 lei și 16 xxxxxx lei.
Prin urmare, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C.proc.civ., instanța apreciază că onorariul în cuantum de 322 220 lei este rezonabil și proporțional cu activitatea depusă, valoarea obiectului și complexitatea cauzelor.
În consecință, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 338 220 lei cu titlul de cheltuieli de judecată aferente dosarelor nr. xxxxx/2/2011 și nr. XXXXXXXXXXX.
Având în vedere lipsa unei cereri a părților cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză, va lua act de acest aspect.