Oamenii de afaceri implicați într-unul din cele mai importante scandaluri imobiliare de la Constanța – cazul Vectra (foto sursa timpul.info), în urma căruia aproape 200 de persoane nu au mai apucat să-și primească locuințele plătite, au avut parte de un proces dubios la instanțele locale, magistrații aplicând pedepse în afara prevederilor legale, rezultă dintr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Mai exact, Curtea Supremă a anulat mandatele de executării a pedepsei pentru o serie de inculpați condamnați definitiv de Curtea de Apel Constanța: ”Admite recursurile în casaţie declarate de inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian împotriva deciziei penale nr.285/P din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa (…) Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte latura penală şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, numai cu privire la inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian. Anulează mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian (…) după cum urmează: mandatul de executare a pedepsei nr.931/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Moise Gabriel (…); mandatul de executare a pedepsei nr.932/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Moldoveanu Cosmin (…) şi mandatul de executare a pedepsei nr.930/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Roşu Adrian (…) şi dispune punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului (…) Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020”.
NewsOnline a obținut motivarea Recursului în casație declarat de Cosmin Moldoveanu. Avocatul acestuia, Ana Popescu de la firma Albu-Legal a explicat pe larg Înaltei Curți că clientul ei a fost condamnat la o pedeapsă chiar mai mare decât prevede legea.
Astfel, Ana Popescu arată că analizând hotărârea atacată, se poate remarca faptul că întreaga motivare a instanței privitoare la individualizarea pedepsei s-a realizat printr-un singur paragraf, considerându-se că se impune aplicarea unei pedepse „orientate către maximul special prevăzut de normele de incriminare”, deși pedeapsa stabilită pentru Cosmin Moldoveanu pentru infracțiunea de înșelăciune este cu trei ani mai mare decât maximul prevăzut de către lege. Or, în absența oricărei referiri punctuale privitoare la reținerea vreunor cauze de majorare a limitelor de pedeapsă, cu privire la niciunul dintre inculpați, pedeapsa aplicată este una nelegală, fiind de neînțeles prin ce metode s-a ajuns la cuantumul pedepsei astfel cum a fost indicat în hotărârea de condamnare.
”Astfel, conform art. 244 alin. (1) din Codul Penal, reținut de către instanță ca dispoziție legală mai favorabilă în cauza pendinte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, situație în care nu poate fi justificată sancțiunea aplicată de către instanța de apel, constând în pedeapsa principală de 6 ani închisoare, considerabil superioară maximului stabilit de către legiuitor. Cu toate că instanța consideră aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul Penal, privitoare la definirea infracțiunii continuate, observăm că nu există nicio referire expresă (sau măcar tangențială) la prevederile art. 36 alin. (1) din același act normativ, care reglementează pedeapsa aplicabilă în cazul infracțiunii continuate, respectiv prin majorarea facultativă a maximului limitelor de pedeapsă cu până la 3 ani de închisoare. Or, în absența oricărei mențiuni exprese, nu se poate considera că instanța a înțeles să aplice dispoziții legale ale art. 36 alin. (1) din Codul Penal”, arată avocatul Ana Popescu de la Albu-Legal în recursul în casație întocmit pentru Cosmin Moldoveanu.
Admiterea recursului în casație de către Înalta Curte de Casație și Justiție arată faptul că concluziile avocatului Ana Popescu de la Albu-Legal sunt corecte.
În același document deținut de NewsOnline firma Albu – Legal face o demonstrație despre lipsa elementelor specifice înșelăciunii în scandalul imobiliar Vectra de la Constanța.
Redăm concluziile integrale ale avocatului Ana Popescu de la Albu – Legal despre lipsa elementelor specifice înșelăciunii în scandalul Vectra:
II.2.A Acțiunile reținute în sarcina inculpatului Cosmin Moldoveanu nu se circumscriu actelor specifice art. 244 din Codul Penal
36. Analizând motivarea instanței, concretizată în filele 198-199 ale Deciziei, observăm actele materiale reținute de către instanță, în baza cărora a fost pronunțată hotărârea de condamnare, urmând a analiza dacă acestea întrunesc condițiile de tipicitate ale ilicitului penal, pornind de la conținutul normei incriminatoare, respectiv dacă ne aflăm în ipoteza unor fapte mincinoase prezentate ca adevărate sau a unor fapte adevărate prezentate ca mincinoase;
a) Nu există fapte mincinoase prezentate ca adevărate
37. Instanța reține că „intenția de inducere în eroare a persoanelor vătămate reiese în mod indubitabil din împrejurarea că, deși firmele din cadrul grupului VECTRA au avut la dispoziție, în avans, sumele de bani necesare edificării imobilelor contractate (majoritatea părților achitând prețul integral la momentul încheierii contractelor) nu au fost finalizate construcțiile” (f. 198 a Deciziei).
38. În consecință, se poate aprecia că, în opinia instanței de apel, dovada incontestabilă a intenției de înșelare constă în faptul că nu au fost executate contractele de execuție, întocmai potrivit înțelegerii părților. Urmând acest raționament, ar rezulta astfel că una dintre acțiunile sancționabile penal este aceea de a nu executa lucrările de construcție asumate prin contract.
39. Or, distincția dintre comiterea unei infracțiuni precum înșelăciunea și neexecutarea clauzelor contractuale, activitate specifică ilicitului civil, a fost analizată în multiple rânduri, atât de către instanțele de judecată, cât și de către instanța de contencios constituțional, reținându-se că: „înşelăciunea, în oricare din variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. (…) Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale” (Decizia Curții Constituționale a României nr. 566 din 27 octombrie 2005, publicată în M.Of. nr. 982/4 n. 2005).
40. În același sens, instanța supremă a statuat următoarele: „faptul că, ulterior, pe parcursul executării contractului, una din părți nu-și îndeplinește obligația asumată nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de felul celor incriminate în art. 215 Cod penal” (Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, decizia nr. 1255 din 12 mai 1998, publicată în Bul. Jud., p.460 şi în „R.D.P.” 2/2001, p.176-177; Curtea de Apel Constanța, Secția Penală, Decizia nr. 118/11.11.2008 ).
41. În cauză, numeroase părți civile au declarat faptul că se consideră prejudiciate tocmai prin simplul fapt că nu le-au fost predate apartamentele cu privire la care au încheiat contracte de execuție, ori că au fost predate cu întârziere sau incomplet prin raportare la termenii contractuali, fără a menționa alte acțiuni prezumtiv ilicite, care să contureze o eventuală activitate de inducere în eroare .
42. Observăm astfel că instanța de apel preia confuzia dintre presupuse modalități dolosive de înșelare și executarea neconformă a obligațiilor contractuale, utilizând-o ca fundament „indubitabil” al soluției de condamnare.
43. Ca atare, se impune a se determina dacă au existat sau nu manopere frauduloase de inducere în eroare cu privire la intenția de edificare a construcțiilor, respectiv dacă, pe baza celor constatate chiar de către instanța de apel, se poate concluziona că nu s-a urmărit niciun moment executarea contractelor sau că aceasta nu era posibilă raportat la capabilitatea tehnico-economică a societăților VECTRA.
44. Astfel, trebuie remarcat faptul că potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză (de către experții desemnați Iuliana Barbuc, Ghiuler Nezamali și Gabriela Georgeta Lache și experții consilieri Lelioara Valeria Gherman, Aurelia Paraschiv și Cristina Spau), din totalul de 462 de apartamente contractate, doar 103 au rămas nepredate, în majoritatea cazurilor nefiind vorba despre o neexecutare totală, ci numai parțială ori cu întârziere a obligațiilor asumate, rezultând în mod clar că scopul contractelor a fost îndeplinit, chiar dacă în unele cazuri cu întârziere.
45. De asemenea, astfel cum a reținut și instanța de apel, același raport de expertiză a constatat că „din analiza situațiilor financiare și contabile raportate pentru primii ani de derulare a dezvoltării imobiliare, respectiv 2006 și 2007, având în vedere rezultatele financiare, activele societății cât și resursele umane, experții apreciază că din punct de vedere economic VECTRA CONSTRUCT în calitate de antreprenor general putea îndeplini obiectul contractelor de execuție, până la momentul intrării în insolvență” (f. 174 a Deciziei).
46. Totodată, conform răspunsului la obiectivul nr. 31 al raportului de expertiză s-a stabilit faptul că „ponderea cheltuielilor cu materiile prime și materialele, obiecte de inventar este de 40,66%, ponderea cheltuielilor cu mărfurile este de 18,50% și ponderea cheltuielilor cu serviciile prestate de terți este de 23,33%” (f. 84 a raportului), aspect apt a confirma în plus investițiile efectuate de către societate în scopul edificării imobilelor specificate în contractele de execuție.
47. În plus, conform raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară, întocmit de către dna expert Carmen Chera, depus la instanța de fond la data de 12.09.2018, „VECTRA CONSTRUCT, în calitate de antreprenor general (dar și în colaborare cu celelalte societăți din grupul VECTRA) avea dotările și personalul necesar pentru a putea îndeplini obiectul contractelor de execuție, până la momentul intrării în insolvență” (f. 35 a raportului).
48. Ca atare, documentele contabile analizate de către experți au relevat faptul că au fost create toate condițiile tehnice și financiare în vederea executării proiectului imobiliar, fiind derulate activități concrete în vederea atingerii acestui scop, continuate inclusiv după intrarea în insolvență a societăților VECTRA.
49. În plus, având în vedere ponderea majoră a apartamentelor finalizate și predate din totalul celor contractate, rezultă în mod cert că intenția nu a fost cea de fraudare, ci aceea de îndeplinire a obligațiilor asumate, cauzele reale ale declanșării stării de insolvență a societăților VECTRA fiind reprezentată de către gestiunea deficitară a resurselor financiare ale societăților de către inculpații Gabriel Moise și Adrian Roșu, aspect demonstrat de către expertiza contabilă realizată în cauză.
50. Ca atare, intenția de îndeplinire a obligațiilor de construire a apartamentelor a existat pe toată durata derulării contractelor, fiind constant îndeplinite acte de execuție în scopul finalizării imobilelor. Erorile comise în administrarea fondurilor bănești (neimputabile subsemnatului întrucât acesta nu avea atribuții de gestiune a acestora), care au condus la neexecutarea anumitor contracte sau la executarea cu întârziere a acestora, nu pot echivala cu existența unei intenții de fraudare, respectiv cu prezentarea unor fapte mincinoase, la momentul în care părților civile/persoanelor vătămate li s-a comunicat că vor fi edificate construcțiile.
b) Nu există fapte adevărate prezentate ca mincinoase
51. În cuprinsul deciziei instanței de apel se reține că „părților vătămate cărora le-a fost creată convingerea că încheie contractul cu una din firmele din Grupul VECTRA, respectiv SC VECTRA CONSTRUCT SRL, SC VECTRA IMOBILIARE SRL sau SC CITY INVEST SRL, și nu cu învinuiții ROȘU ADRIAN și MOISE GABRIEL, ca dezvoltatori persoane fizice. (…) au existat situații în care părțile au încheiat contractul Roșu Adrian și Moise Gabriel, convinse fiind de Moldoveanu Cosmin că în acest mod vor fi protejate în situația în care persoanele juridice vor intra în insolvență” (f. 198).
52. Date fiind cele de mai sus, se impune a se determina dacă se poate reține drept prezentare ca mincinoasă a unei fapte adevărate și, mai departe, sancționabilă penal, situația în care, în pofida prevederilor contractuale scrise, semnate și asumate de către părți, peste 180 de părți civile/persoane vătămate ar fi fost induse în eroare privind identitatea prestatorilor din contractele de execuție.
53. În legătură cu aceste aspecte, se impune în primul rând observat faptul că numele și calitatea persoanelor fizice, Gabriel Moise și Adrian Roșu, erau menționate, în mod clar și expres, în cuprinsul tuturor contractelor de execuție încheiate cu acestea.
54. Părțile civile/persoanele vătămate au fost în deplină cunoștință de cauză la momentul semnării contractelor cu privire la aceste aspecte, fapt demonstrat de către declarațiile acestora din faza de urmărire penală și din momentul judecății, prin care arată că au înțeles la momentul semnării că încheie contractul cu o persoană fizică .
55. De asemenea, cunoașterea prevederilor contractuale, în special în raport de persoana cocontractantă, este dovedită și de faptul că multe dintre părțile civile au efectuat plăți în numerar, direct în conturile persoanelor fizice, Gabriel Moise și Adrian Roșu .
56. Ca atare, afirmațiile părțile civile/persoanele vătămate conform cărora au crezut că încheie contractele cu persoanele juridice, pe lângă faptul că se pot plasa în sfera falsului în declarații, sunt contrazise chiar de către propriile susțineri conform cărora au putut cunoaște printr-o simplă lectură a contractelor identitatea cocontractanților, acestea citind contractele și înțelegând termenii acestora.
57. În plus, dacă unele dintre aceste persoane au acceptat a încheia contractele cu persoanele fizice Gabriel Moise și Adrian Roșu, pentru a evita consecințele unei eventuale intrări în insolvență a persoanelor juridice, nu s-ar putea reține în plan logic și juridic o acțiune de inducere în eroare îndreptată tocmai în scopul acceptat și urmărit de către acestea, la momentul încheierii contractelor.
58. Ca atare, apreciem că dispozițiile art. 244 din Codul Penal urmăresc ocrotirea unor persoane de bună-credință, care înțeleg să-și respecte obligațiile asumate, nu care neagă însuși rolul probator al unor înscrisuri semnate de către acestea (valabile și în prezent), prin afirmații vădit neconforme realității, improprii a angaja răspunderea penală.
c) Nu există activități de menținere în eroare
59. Cu privire la presupusele activități de inducere în eroare, instanța de apel a reținut următoarele:
„cei trei inculpați, înainte și după intrarea în insolvență a firmelor din Grupul VECTRA, le-au asigurat în mod nereal că imobilele vor fi finalizate, deși problemele financiare erau evidente” (f. 199 a Deciziei);
„persoanele vătămate au fost menținute în eroare și de către inculpatul Moldoveanu Cosmin, care, la scurt timp de la încheierea contractelor, nu a mai oferit explicații cu privire la derularea activității grupului de firme VECTRA, cu toate că știa exact și în concret atât starea și situația financiară cât și patrimonială a entităților, având în vedere faptul că avea funcția de director la VECTRA CONSTRUCT, VECTRA BETOANE ȘI AGREGATE, VECTRA IMOBILIARE și asociat și administrator la CITY INVEST, iar în scurtă vreme de la încheierea contractelor s-au formulat cereri de insolvență” (f. 199 a Deciziei).
60. În primul rând, astfel cum învederam anterior, pe toată perioada subsecventă încheierii contractelor a fost efectuate acte de execuție în vederea edificării imobilelor, activitățile de construire și de predare a apartamentelor nefiind oprite niciun moment și fiind realizate în majoritatea cazurilor. În plus, s-a încercat constant prin toate mijloacele posibile găsirea unor soluții pentru apartamentele al căror termen de predare a fost depășit, inclusiv prin încheierea unui număr considerabil de contracte de cesiune și/sau contracte de vânzare-cumpărare, prin care aceștia au preluat imobilele la nivelul la care se ajunsese cu construcția.
61. Ca atare, atât la momentul încheierii contractelor cât și subsecvent s-a urmărit respectarea angajamentelor contractuale și predarea apartamentelor, neexistând astfel o activitate de inducere/menținere în eroare a părților civile/persoanelor vătămate.
62. În al doilea rând, inculpatul Cosmin Moldoveanu nu a avut niciodată calitatea de director în societățile VECTRA CONSTRUCT și VECTRA AGREGATE ȘI BETOANE, iar în cadrul VECTRA IMOBILIARE a avut doar calitatea de director vânzări, neavând niciun moment acces la informații privitoare la situația economică a vreuneia dintre cele trei societăți.
63. Chiar și dacă prin absurd ar fi cunoscut atare informații, ne se arată niciunde ce informații i-au fost cerute în concret și a refuzat, din moment ce în declarațiile părților civile/persoanelor vătămate sunt utilizate numai referiri generice. În plus, este absurd a considera că o persoană care îndeplinea față de părțile civile/persoanele vătămate strict calitatea de agent de vânzări ar fi avut obligația unei dări de seamă periodice cu privire la activitatea societăților.
64. În plus, având în vedere reglementarea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 din Codul Penal, se observă că singura modalitate de săvârșirea a acestei fapte o reprezintă tocmai acțiunea activă de inducere în eroare. Astfel, textul prevăzut de către actuala reglementare nu mai prevede și modalitatea alternativă de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune sancționată de art. 215 alin. (3) din Codul Penal din 1969, respectiv acțiunea/inacțiunea de menținere în eroare.
65. Ca atare, considerăm că ne aflăm în cazul unei dezincriminări parțiale a infracțiunii de înșelăciune, prin eliminarea modalității de comitere alternativă a menținerii în eroare. Astfel, subsemnatul nu mai poate fi sancționat pentru participarea sau comiterea infracțiunii de înșelăciune în această modalitate, iar reținerea unor activități de menținere în eroare are valențe nelegale.
66. Acest aspect a fost observat și în doctrina de specialitate, unde se arată că: „Formularea utilizată de către legiuitor sugerează extrem de puternic faptul că, pentru a avea semnificație penală, conduita făptuitorului trebuie să fie una activă și nu pasivă. Echivalarea prezentării unei împrejurări cu neprezentarea împrejurării adevărate, necesară pentru a înlătura eroarea în care se află celălalt, ar depăși, în opinia noastră limitele interpretării impuse de lex stricta, fiind, de fapt, o analogie în defavoarea celui acuzat.” , ca mai apoi, în aceeași lucrare, să se concluzioneze că: „În concluzie, raportat la acest aspect, credem că noul text de incriminare aduce și o dezincriminare a înșelăciunii în convenții comisă prin menținerea în eroare.”
67. În acord cu principiile de bază ale dreptului penal, în special art. 1 din Codul Penal – legalitatea incriminării, observăm că „nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită”. În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 1 și art. 4 din Codul Penal, principiul mai sus enunțat trebuie interpretat ca fiind aplicabil nu doar raportat la legislația din momentul comiterii faptei, ci și ulterior, până la încetarea consecințelor condamnării. Astfel, nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită prin modalitatea „menținerii în eroare” având în vedere că textul art. 244 C.pen. nu prevede această variantă alternativă de săvârșire a faptei penale.
68. Suplimentar, față de formularea textului incriminator, care condiționează activitățile de inducere în eroare de prezentarea unor fapte mincinoase ca fiind adevărate, respectiv a unor fapte adevărate ca fiind mincinoase, nu se poate desprinde o atare acțiune din partea inculpatului Cosmin Moldoveanu, nefurnizarea unor informații (acțiuni omisive care excedează incriminării) neînscriindu-se în niciuna dintre ipotezele legale, motiv pentru care se impune desființarea hotărârii instanței de apel.
~o~
69. În concluzie, pornind de la considerațiile de natură doctrinară realizate cu privire la infracțiunea de înșelăciune, conform cărora „nu există această infracţiune dacă făptuitorul nu a întrebuinţat mijloace frauduloase pentru a determina încheierea contractului, iar acesta nu a putut fi executat din motive independente de voinţa lui” , considerăm că niciuna dintre activitățile reținute de către instanța de apel ca acte materiale nu întrunesc condițiile de tipicitate ale incriminării prevăzute de art. 244 din Codul Penal, în speță, fiind conturată în „nuanțe” penale o situație de neexecutare a unor obligații contractuale, sancționabilă pe tărâmul dreptului civil.
