Banca Transilvania a obținut suspendarea ordinului ANPC care vizează modul de calculare a rambursării creditelor | News Online

banca transilvania

 

Banca Transilvania a reușit să câștige, cel puțin deocamdată, în instanță primul episod al războiului cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Curtea de Apel Cluj a dispus vineri, 16 iunie, suspendarea Ordinului președintelui ANPC, Horia Constantinescu, care viza modul în care banca calcula ratele de rambursare a creditelor. Decizia nu este însă definitivă.

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Președintele ANPC. Dispune suspendarea Ordinului nr.424 din 23.05.2023 emis de Președintele ANPC până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune, sub sancțiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi 16.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia Curții de Apel Cluj

Având în vedere soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj de suspendare a aplicării Ordinului ANPC, orice demers al consumatorilor de a încerca să obțină, în instanță, recalcularea ratelor creditelor va fi amânată ani de zile până când procesele dintre bănci și ANPC se soluționează definitiv.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunța în luna mai că a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Până în acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă”, se arată în comunicatul ANPC emis în luna mai.

Conform comunicatelor ANPC, de acțiune au fost vizate, în total 19 bănci, după cum urmează:

Cei 8 operatori economici sunt:

EXIM Bank

Procredit Bank

Intesa Sanpaolo

Techventures Bank ( fosta Banca Comercială Feroviară)

Libra Bank

CEC Bank

Garanti Bank

Vista Bank

Cei 11 operatori economici sunt:

  • ING Bank
  • First Bank
  • Credite Europe Bank
  • OTP Bank
  • Alpha Bank
  • BancaTransilvania
  • Raiffeisen Bank
  • BCR
  • Patria Bank
  • Unicredit Bank
  • BRD Groupe Societe Generale.

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project


Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *