Ambasada Statului Israel a prezentat pe rețelele de socializare o radiografie a traseului avut de pacientul17 declarat în România ca fiind infectat cu virusul corona după o călătorie în Israel
”Cu privire la situația “pacientului 17” confirmat cu #coronavirus și despre care s-a relatat că a fost infectat în timpul unei călătorii în Israel, Ambasada Statului Israel vă informează asupra faptului că, din datele deținute, reiese că acesta a călătorit în perioada 21-26 februarie, revenind în România la bordul cursei El Al – LY572. „Pacientul 17” a fost cazat la Hotelul Diamond Princess în orașul Betleem (teritoriile palestiniene). Nu avem informații până la acest moment referitor la o posibilă ședere a lui in Israel. Ambasada Israelului a făcut demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru a obține informații exacte (identificarea zborului de întoarcere, itinerariu, cazare) cu privire la călătoriile efectuate de ceilalți pasageri sosiți din Israel care au fost depistați cu coronavirus. Menționăm faptul că inițiativa noastră este menită să-i ajute pe pasagerii care doresc să afle dacă au făcut parte din același grup sau dacă au călătorit cu aceeași cursă aeriană cu pacientul infectat și să ia de urgență măsurile care se impun. Când vom primi informațiile oficiale, vă vom informa”, se arată în comunicarea de pe rețelele de socializare a Ambasadei Israelului în România.
Pacientul 17 este polițistul pensionar Nelu Lupu, fost adjunct al Poliției Capitalei care după ce a ieșit la pensie s-a angajat la ADP Sector 4. Acesta a devenit cunoscut după ce s-a ales cu dosar penal pentru că nu a comunicat doctorilor, încă de la primele analize, faptul că a călătorit în afara țării. Mai nou, partenera sa de călătorie a anunțat de abia miercuri, 11 martie, autoritățile că a fost plecată cu Nelu Lupu.
Mai mult, atitudinea lui Nelu Lupu de a minți autoritățile a generat chiar intrarea în carantină a Spitalului Dr. Gerota, care este chiar spitalul Ministerului de Interne.