
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară de la Frontieră fac vineri, 17 decembrie, 40 de percheziții domiciliare, în județele Iasi, Bacău, Timișoara, Oradea, București, Iflov, Constanța, Sibiu, Brașov, Galați și Bihor, înt-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă continuată și evaziune fiscală în formă continuată.
UPDATE 1 Membrii rețelei cumpărau toate cele necesare contrafacerii țigărilor din Bulgaria și Republica Moldova le depozitau în România și apoi le trimiteau în Ungaria și Italia, două din țările unde existau fabrici clandestine de țigări. Percheziții sunt în acest moment și în Italia și Ungaria. La perchezițiile din România participă și doi polițiști spanioli.
Autoritățile au revizuit informația inițială, prejudiciul în dosar stabilit de OLAF ridicându-se la 80 de milioane de euro și nu doar la 31 milioane de euro. Surse judiciare spun că de altfel ancheta a pornit în acest dosar ca urmare a sesizării celor de la OLAF
UPDATE 2
CUM ERA STRUCTURATĂ GRUPAREA
Procurorii DIICOT Iași au identificat palierele pe care funcția gruparea de crimă organizată care se ocupa cu contrabanda de țigări. Astfel, la nivelul decizional al grupării infracționale sunt următorii:
Andrei GAVAJUC , cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în loc. Chetros din R. Moldova, domiciliat în mun. București,
Alexandru DAVID , cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în Ialoveni, R. Moldova, cu domiciliul declarat în mun. București
Iulian DAUD, cetățean român născutîn localitatea Ceadîr, Rep. Moldova, cu domiciliul în mun. Vaslui
Ion Bulat, cu dublă cetățenie româno-moldovenească,născut în loc. Băcioi din R. Moldova, cu domiciliul în județul Iași
Simion CALUGHER cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în loc. Cahul din R. Moldova, cu domiciliul în Brașov
Eugeniu CALALB, cu dublă cetățenie româno-moldovenească,născut în loc. Căplani din Republica Moldova, cu domiciliul în București
Serghei CERNOMAZ, persoană cu dublă cetățenie, română și ucraineană, născut în loc. Simferopol din Ucraina, fără domiciliu în România,
Ion BOGHIU cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născutîn loc. Mileștii Mici din Republica Moldova, cu domiciliul în Vaslui
Procurorii DIICOT Iași au stabilit că liderii că cei aflați la comanda grupului organizează activitățile infracționale de transport al utilajelor, echipamentelor, materialelor utilizate în procesul de fabricare ilegală a țigărilor, activități manageriale privind funcționarea fabricilor clandestine, precum închirierea de imobile și comercializarea țigărilor produse în mod clandestin.
Primul nivel de execuție al grupării infracționale, pe segmentul asigurării logistice a activității infracționale, în special privind activitățile de încărcare/descărcare la depozitele utilizate de grupul infracțional a materialelor necesare producției și ambalării țigaretelor fabricate ilegal și a activității de tipărire, precum și asigurarea transporturilor interne și internaționale, acționând în subordinea liderilor, era asigurat de următoarele persoane:
Gabriel RADU din Piteșt dar domiciliat în orașul Ștefănești
Dragoș Alexandru GAVRILESCU, născut în Pitești dar cu domiciliul în București
Ion CHERDEVARĂ, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în Chișinău, R. Moldova, cu domiciliul în sat.Izvoru Berheciului, com.Izvoru Berheciului, jud. Bacău,
Vitalie SCURTU, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în loc. Ialoveni din R. Moldova, cu domiciliul în sat. Izvoru Berheciului, com. Izvoru Berheciului, jud. Bacău
Ion MEDVEȚCHII, născut în Republica Moldova, cu domiciliul în sat. Izvoru Berheciului, com. Izvoru Berheciului, jud. Bacău,
Vasilii SOTROPA, cetățean moldovean
Nicu SCOBIOALĂ, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în Rep. Moldova, cu domiciliul activ în mun. Iași
Diana GUȚU, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născută în localitatea Băcioi din Rep. Moldova, cu domiciliul declarat în mun. București,
Sorin APETRI cetățean român născut în mun. Roman, jud. Neamț, cu domiciliul în mun. Bacău
Vasile TROHIN cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în localitatea Caracui din Rep. Moldova, cu domiciliul declarat în mun. București
Nicolae PLETOSU , persoană cu dublă cetățenie Rep. Moldova/Bulgaria, autoritățile bulgare atribuindu-i cetățenia bulgărească cu numele PLETOSU Nikolay Emmanuilovich
Ion BOGUȘ cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în Rep. Moldova, cu domiciliul activ în mun. Vaslui
Ion CHIȘCĂ cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născut în Rep. Moldova, cu domiciliul activ în sat Valea Iaşiului, com. Grajduri, jud. Iaşi,
Radu CERÎ cu dublă cetățenie româno-moldovenească, născutîn Chișinău, Rep. Moldova, cu domiciliul activ în mun. Vaslui
Veaceslav GUZGAN,născut localitatea Chișinău, R. Moldova, cu domiciliul declarat activ în mun. Vaslui
În afară de cei menționați mai sus, procurorii DIICOT Iași au mai stabilit în urma anchetei desfășurate că tot la un nivel de execuție al grupării infracționale exista ”divizia Transportatori” care era formată din 34 de persoane și se ocupa cu asigurarea transporturilor de utilaje necesare producției și ambalării țigaretelor fabricate ilegal, precum și de alte materiale sau echipamente utilizate de gruparea infracțională.
……………………………
Potrivit unor surse judiciare, grupul infracțional organizat transfrontalier vizat de perchezițiile DIICOT Iași și constituit din cetățeni români și moldoveni a dezvoltat mai multe fabrici clandestine de țigări într-un alt stat din Uniunea Europeană de pe urma cărora obține venituri ilicite substanțiale, din comercializarea țigărilor produse în ilegalitate
Membrii grupării infracționale din România se ocupă de toate detaliile legate de transmiterea de materiale pentru fabricarea țigaretelor în alt stat membru al UE, unde are loc activitatea ilegală de producere a țigaretelor.
Prejudiciul se ridică la suma 80 milioane euro, conform unui raport întocmit de OLAF.