
Mai mulți foști miniștri urmăriți penal de procurorii DIICOT în dosarul Rompetrol au scăpat de acuzațiile aduse de anchetatori în dosarul în care urmărirea penală era începută din 2016
Doi dintre miniștrii urmăriți penal și care au primit clasare sunt Mihai Tănăsescu – fost ministru de Finanțe în Guvernul Năstase și Dan Ioan Popescu – fost ministru al Economiei în Guvernul Năstase. Cei doi, alături de alți funcționari, erau acuzați inițial de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.
În concret, faptele imputate celor doi vizau modul, considerat fraudulos de procurori, în care Guvernul Năstase a dat o Ordonanță de Urgență prin care a transformat datoriile Rompetrol de 630 de milioane de dolari în obligațiuni care nu au mai fost niciodată de recuperate de statul român.
Ceilalți doi miniștri, Sebastian Vlădescu (foto sursa digi24.ro) și Gheorghe Pogea, erau urmăriți penal pentru că nu au mai făcut nimic ulterior pentru ca statul să-și poată recupera acea sumă de la Rompetrol după ce compania fuseseră preluată de KazMunay.
Acest dosar, cunoscut public ca Rompetrol II, fuseseră format printr-o disjungere din dosarul Rompetrol în care a fost trimis în judecată Dinu Patriciu. Pentru multe din faptele cu posibile conotații penale răspunderea penală era oricum prescrisă pentru că s-au derulat la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000.



