
Fotbal Club Rapid București este una din echipele din Liga1 care ar putea scăpa cât de curând de problemele legale referitoare identitatea echipei, mai concret la cine deține marca Fotbal Club Rapid și, automat, și numele Rapid.
Astfel, Curtea de Apel București a amânat, la termenul din 19 octombrie, pentru 14 decembrie a.c. judecarea contestației formulată de Fotbal Club Rapid București împotriva deciziei Tribunalului București prin care a fost anulată înregistrarea mărcii Fotbal Club Rapid, folosită în prezent de echipa de fotbal din Liga 1.
Reclamantul în acest proces este Asociația Fotbal Club Rapid, entitate care deține drepturile echipei istorice a Rapidului.
Motivul amânării procesului a fost stingerea litigiului pe cale amiabilă.
”De asemenea, învederează că miza propriu-zisă a câştigării procesului este aceea de a putea folosi sigla, apreciind că aceasta încă îi aparţine şi pe care a făcut-o notorie, pentru că reprezintă emblema Asociaţiei, precum şi de a se ajunge cu echipa, cu ajutorul susţinerii fanilor, în #### I. Totodată, învederează că investiţiile sunt determinate de modalitatea în care această siglă este folosită. Este sigla care a adus cele mai mari performanţe ale echipei Rapid între anii ######### şi care atrage toţi suporterii echipei Rapid. Se mai susţine că apelanta-pârâtă a primit o investiţie substanţială din partea unui cunoscut investitor de pe piaţa românească care a înţeles să investească în echipa Rapid care joacă sub actuala siglă cunoscută de publicul românesc pentru că a adus performanţă pe teritoriul României. Partea adversă este o societate recent înfiinţată, în 2018, iar atragerea tuturor investiţiilor s-a făcut pentru că a existat un investitor care a investit în echipă pe motiv că aceasta a avut sigla. Curtea recomandă părţilor să încerce să stingă litigiul pe cale amiabilă. Apelanta-reclamantă, prin avocat, învederează că a fost şi este deschisă la negocieri pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă. Mai arată că mobilul acţiunilor provine din întregul istoric al Asociaţiei. Asociaţia este o organizaţie istorică, care a fost înlăturată prin mijloace nelegale. Parcursul unei echipe din #### a III-a până în #### I depinde de susţinerea suporterilor”, se arată în încheierea Curții de Apel București din 8 iunie a.c.

Pe 5 august 2020, în primă instanță Tribunalul București a dat dreptate Asociației Fotbal Club Rapid și a decis anularea mărcii 138145/05.03.2015 întrucât a fost înregistrată cu rea-credință în 2015 de fosta societate FC Rapid S.A., aflată la acel moment în faliment, din moment ce aceasta era emblema AFC Rapid din statutul de înființare din 2001.

”Decizia ne bucură cu atât mai mult cu cât ea consfințește un adevăr: acela că AFC Rapid este continuatoarea activității fotbalistice a Clubului istoric Rapid și deținătoarea de drept a mărcii Rapid, potrivit tuturor documentelor depuse în dosar. AFC Rapid este cea care a înființat FC Rapid S.A. și s-a prevăzut că drepturile acesteia se vor întoarce în patrimoniul nostru în cazul încetării activității societății comerciale. AFC Rapid a permis societății comerciale să joace folosind sigla din Statutul asociației, însă nu am permis o înregistrare ca marcă în nume propriu, pentru ca nu am gândit această societate ca o continuatoare a activității noastre, ci doar ca o formă de organizare temporară care să corespundă cu cerințele UEFA din acel moment”, spunea Asociația Fotbal Club Rapid într-un comunicat de presă dat după pronunțarea deciziei Tribunalului București din august 2020.
Curtea de Apel București s-ar putea pronunța la sfârșitul lunii octombrie, în litigiul dintre aceleași părți, și în procesul care vizează stabilirea deținătorului legal al mărcilor ”UFC Rapid”.
Dacă părțile nu ajung la un consens iar Asociația Fotbal Club Rapid câștigă procesele de la Curtea de Apel București, clubul de fotbal din Liga FC Rapid ar putea pierde dreptul de a utiliza emblema și chiar și numele, spun surse judiciare pentru newsonline.ro
sursa foto sport.ro



